inviat - ultimele știri
Scrisoarea pastorală a PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, transmisă clericilor şi credincioşilor, face referire directă la momentele de groază la care suntem martori de două luni de zile. Totodată, episcopul ne îndeamnă să ne deschidem ...
O femeie de 70 de ani din Galaţi, profesoară de limba latină, aflată la pensie, a fost anunţată de operatorul regional de apă că a decedat şi, prin urmare, îi va fi reziliat contractul. După mai multe verificări, s-a constatat că, de fapt, este o ero...
Pe 24 aprilie, cu o zi înainte de sărbătoarea Floriilor, credincioşii prăznuiesc Sâmbătă lui Lazăr, sărbătoare care aminteşte de minunea pe care a făcut-o Hristos înainte de patima Sa mântuitoare: l-a înviat pe Lazăr la patru zile de la moarte.
Minune înainte de Paşte. O fetiţă de un an şi opt luni a fost readusă la viaţă după ce salvatorii au aplicat manevre de resuscitare timp de două ore. Copila căzuse într-un pârâu din zona unei balastiere de la marginea localităţii Mândra, de lângă Făg...
Groparii s-au apucat să sape locul de veci al femeii când au primit un telefon prin care li se spunea că aceasta „a înviat”.
Este povestea reală a lui Ilie Dobre, doljeanul declarat mort în anul 1992 de către medici, dar care a revenit la viaţă în clipa în care era condus la groapă. Bărbatul s-a ridicat din coşciug şi a cerut o cană cu apă.
Un tânăr din localitatea botoşăneană Dorohoi trăieşte în urma unui miracol. Acesta a ajuns în comă la spital după ce un stâlp de înaltă tensiune i-a căzut în cap. Deşi era propriu-zis mort, botoşăneanul a fost dus la Iaşi. La clinica de neuropsihiatr...
Li Xiufeng, o femeie în vârstă de 95 de ani din China, şi-a şocat vecinii, după ce a fost declarată moartă, dar la şase zile după ce a fost pusă în coşciug s-a ridicat şi a spus că îi este foame.
Zvonurile despre decesul autorului operei "Un veac de singurătate" au invadat azi noapte reţelele de socializare, după un mesaj postat de o corespondentă Al Jazeera. În scurt timp, însă, ştirea a fost dezminţită de apropiaţii scriitorului, ale căror ...
Vasile Alb, în vârstă de 41 de ani, a fost declarat mort de mama lui după ce poliţiştii au găsit buletinul bărbatului asupra unui cadavru în putrefacţie, descoperit în Răşinari. Bărbatul îşi pierduse buletinul, dar nu se ştie cum a ajuns actul lângă ...