ibf - ultimele știri
Oleksandr Usyk, 34 de ani (19-0, 13 KO), şi-a păstrat invincibilitatea şi după meciul cu Anthony Joshua, 31 de ani (24-2, 22 KO), pe care l-a învins la puncte, în urma unei decizii unanime.
Pugilistul Lucian Bute a încheiat la egalitate meciul cu Badou Jack, după decizia arbitrilor-judecători, astfel că suedezul îşi păstrează titlul mondial la categoria supermijlocie WBC.
Un meci mare au făcut cei doi pugilişti, consideraţi acum cei mai buni ai categoriei supermijlocie, categorie la care una dintre centuri a fost deţinută timp de cinci ani de Lucian Bute.
Campionul mondial IBF la categoria super-mijlocie, britanicul Carl Froch, nu-i dă nicio şansă românului Lucian Bute la meciul revanşă care ar putea avea loc în aproximativ o jumătate de an.
Lucian bute a pierdut centura de campion mondial, la categoria supermijlocie, versiunea IBF, dar poate fi din nou cel mai bun din lume, la o altă versiune.
Campion mondial IBF la categoria supermijlocie, boxerul britanic Carl Froch îşi va apăra pentru prima oară centura cucerită de la Lucian Bute, în 17 noiembrie la Nottingham. Adversarul său va fi cunoscut abia pe 28 august, dată de la care vor fi puse...
Pugilistului britanic Carl Froch i se pare amuzant faptul că adversarul său din 26 mai, Lucian Bute, s-a pregătit în cantonamentul din Florida pe fondul sonor înregistrat la meciurile din Capital FM Arena. "Mi-ar fi mai greu să mă antrenez pe ţipetel...
Pugilistul Lucian Bute s-a antrenat, joi seară, la Miami, cu Glen Johnson, pe parcursul a şase reprize, având ca fundal sonor înregistrarea luptei dintre Jean Pascal şi Carl Froch combinată cu scandări ale fanilor englezi, anunță Mediafax....
Pugilistul american Andre Ward, câştigător al turneului Super Six şi deţinător al centurilor WBA şi WBC, a declarat că este dispus să lupte cu Lucian Bute, dar s-a arătat dezamăgit că boxerul român a ales să-l întâlnească pe britanicul Carl Froch, in...
Ucraineanul Vladimir Klitciko n-a avut niciun fel de problemă în a-şi apăra titlul mondial la categoria grea, în versiunile WBA, WBO, IBF şi IBO, câştigând prin KO meciul cu Jean-Marc Mormeck. El a declarat că l-a luat în serios pe francez. Pugilistu...
Nici patru reprize n-a durat meciul dintre Vladimir Klitciko și Jean Marc Mormeck. Pugilistul din Ucraina și-a trimis la podea adversarul și păstrează titlul mondial la categoria grea în versiunile WBA, WBO, IBF și IBO.
Pugilistul Lucian Bute a declarat pentru Sky Sports News că o victorie în faţa britanicului Carl Froch va fi una mare şi că nu îl afectează faptul că va boxa "pe teritoriul inamicului", adăugând că susţinătorii adversarului său vor trăi cea mai mare ...
Pugilistul britanic Carl Froch, adversarul din 26 mai al campionului mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat că întâlnirea dintre cei doi de la Nottingham Arena va fi una extraordinară, iar la final el va fi noul deţinător al centurii.
Campionul de box ploieştean Iulian Ilie va boxa, la mijlocul lunii viitoare, pentru poziţia de challenger la titlul mondial IBF la categoria grea. Lupta cu Pawel Kolodziej se va duce în oraşul natal al pugilistului polonez
InterBox, clubul canadian pentru care luptă Lucian Bute, a fost anunţat de International Boxing Federation (IBF) că pugilistul român îl va întâlni pe britanicul Carl Froch în următorul meci....
Participant la Super Six, Andre Dirrell îşi doreşte să se lupte în 2012 cu Lucian Bute, pentru titlul mondial la supermijlocie în versiunea IBF.
Pugilistul Lucian Bute a declarat după finala Super Six, din noapte trecută, câştigată de Andre Ward, că oraşul New York este o opţiune pentru un eventual meci cu boxerul american. "Mister KO" a adăugat că este dispus să îl înfrunte pe acesta chiar ş...
Învins de Lucian Bute la 5 noiembrie, la Quebec, pugilistul jamaican Glen Johnson a anunţat că va fi operat, la începutul anului viitor, pentru rupturi de ligamente la ambele coate.
Proaspăt câştigător - pentru a zecea oară la rând! - al centurii campion mondial la categoria supermijlocie (IBF), pugilistul gălăţean Lucian Bute s-a întors, pentru câteva zile în satul natal: Pechea. Printre pupături cu rudele şi vizite pe la priet...
Campion mondial la supermijlocie, în versiunea IBF, Lucian Bute a revenit acasă. Puglistul român va susţine în scurt timp o conferinţă de presă la Aeroportul Internaţional Otopeni.
IBF, asociaţia în care Lucian Bute deţine titlul mondial la supermijlocie, a anunţat că în decembrie se va stabili challengerul obligatoriu pentru deţinătorul centurii: pentru aceasta şansă, vor lupta americanul Don George (27 de ani, 22 victorii, o ...
Lucian Bute îşi va apăra pe şase noiembrie, la Montreal, pentru a opta oară centrua de campion mondial la versiunea IBF, iar de această dată în faţă îi va sta jamaicanul Glen Johnson. Cei doi pugilişti, care sunt şi buni prieteni în afara ringului, a...
Invitat la Radio GSP, Rudel Obreja a anunţat că meciul pe care Lucian Bute îl va disputa în 5 noiembrie, cu Glen Johnson, riscă să nu fie transmis în ţara noastră. Confruntată cu probleme financiare, TVR nu va difuza disputa.
Lucian Bute şi Glen Johnson s-au întâlnit, faţă-n-faţă, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Interbox, în Canada. Disputa în care campionul mondial la supermijlocie, în versiunea IBF, îşi va pune centura în joc va avea loc în oraşul Quebe...
Reprezentanţii InterBox au lămurit situaţia. În 5 noiembrie, la Montreal sau Quebec, Lucian Bute îşi va pune centura de campion mondial IBF în joc. Adversar îi va fi jamaicanul Glen Johnson (42 de ani), cel care, iniţial, anunţase că este nemulţumit ...
La sfârșitul acestei săptămâni, la Gelsenkirchen (Germania) va avea loc un meci de box extrem de așteptat: Vladimir Klitciko – David Haye. Disputa va reunifica și centurile mondiale la categoria grea în versiunile WBA, WBO și IBF.
Fostul campion mondial la categoria mijlocie, Kelly Pavlik, va fi, în proporţie de 90 la sută, următorul adversar al lui Lucian Bute, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de Federaţia Română de Box (FRB)....
Lucian Bute (foto) a fost numit de către IBF cel mai bun pugilist din 2010, în dauna campionului mondial la categoria grea Vladimir Klitschko, câştigătorul acestei distincţii în 2009....
Campionul mondial IBF la semimijlocie, Lucian Bute, a primit la congresul IBF titlul "Jersey Joe Walcott" conferit celui mai bun pugilist în 2010 al versiunii, informează site-ul www.lucian-bute.com.
Meciul dintre Vladimir Klitciko şi David Haye trebuia să se dispute în 2009, însă britanicul a reununţat la meci din cauza unor probleme la spate. Partida a fost reprogramată în 2 iulie anul acesta, în "Imtech Arena" din Hamburg.
Campionul mondial în versiunea IBF la categoria supermijlocie este gata să revină în ring pentru a-şi demonstra valoarea în faţa oricărui adversar.
Pugilistul Lucian Bute, care şi-a păstrat în această dimineaţă titlul mondial IBF în urma victoriei în faţa irlandezului Brian Magee, a declarat după meci că speră "din tot sufletul" ca următorul meci să-l susţină în România.
Pugilistul gălăţean Lucian Bute, care şi-a păstrat titlul mondial IBF în urma victoriei în faţa irlandezului Brian Magee, a declarat, duminică dimineaţă, că speră "din tot sufletul" ca următorul meci să-l susţină în România.
Lucian Bute și-a păstrat centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF după ce l-a făcut KO tehnic pe irlandezul Brian Magee în repriza a 10-a....
Pretendent la titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, titlu deţinut de Lucian Bute, irlandezul Brian Magee a declarat că meciul cu românul va fi mult mai complicat decât acela cu Carl Froch.
Pugilistul Lucian Bute, care îşi va apăra în luna martie titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că în meciul ce urmează va întâlni cel mai bun adversar, pe irlandezul Brian Magee, caracterizat de el drept "foarte pericul...
Campionul mondial la box Lucian Bute va lupta, pentru a doua oară în carieră, cu un „stângaci“. Din acest motiv, el va fi nevoit să schimbe strategia în meciul cu irlandezul Brian McGee, programat la 19 martie. Invidiat de mulţi pentru banii pe care ...
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute începe azi, la Miami, un cantonament de opt săptămâni în vederea pregătirii pentru meciul din 19 martie cu irlandezul Brian Magee....
Pugilistul Vladimir Klitciko l-a atacat pe viitorul său adversar, Dereck Chisora, spunându-i că el nu bate femeile. Ucraineanul a făcut referire la condamnarea britanicului pentru comportament violent împotriva fostei sale iubite.
Lucian Bute este dornic să boxeze cu cei mai buni de la categoria supermijlocie, dar deocamdată uşile îi sunt închise. Campionii WBA şi WBC sunt angrenaţi în turneul Super Six în timp ce campionul WBO refuză să lupte cu boxerul român....
Lucian Bute, septuplul campion mondial la box, categoria mijlocie, a declarat astăzi că în primăvara anului viitor îşi va pune din nou la bătaie centura....
Aflat în România, alături de familie, Lucian Bute a dezvăluit data următorului său meci. Acesta va avea loc în 12 martie. Românul intenţionează să dispute trei meciuri în 2011.
Presa canadiană anunța în urmă ce puțin timp că francezul Jean-Paul Mendy așteaptă o propunere de la InterBox, el visând la un meci cu Lucian Bute, campionul mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF. Românului nu îi convine să-l înfrunte p...
La capătul unui meci interesant, organizat la Montreal, Lucian Bute a reușit să-și apere centura de campion mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF. Românul a apreciat modul în care s-a prezentat adversarul său, iar cei de la Interbox vor...
Lucian Bute a dominat disputa cu americanul Jesse Brinkley. Trimis de două ori la podea, salvat de gong de tot atâtea ori, yankeul n-a reușit să se ridice în repriza a 8-a, când s-a prăbușit sub seria de pumni a românului....
Lucian Bute a dominat disputa cu americanul Jesse Brinkley. Trimis de două ori la podea, salvat de gong de tot atâtea ori, yankeul n-a reușit să se ridice în repriza a 8-a, când s-a prăbușit sub seria de pumni a românului....
Douăsprezece ore au mai rămas până la startul meciului în care gălăţeanul Lucian Bute îşi va apăra centrura de campion mondial la supermijlocie, versiunea IBF, în faţa americanului Jesse Brinkey. Ziariştii prezenţi la conferinţa de presă şi la cântar...
Boxerul român Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, nu a avut deloc probleme cu greutatea înaintea cântarului oficial ce a precedat meciul cu Jesse Brinkley, în care Bute îşi va apăra, pentru a şasea oară, titlul mon...
Boxerul român Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, nu a avut deloc probleme cu greutatea înaintea cântarului oficial ce a precedat meciul cu Jesse Brinkley, în care Bute îşi va apăra, pentru a şasea oară, titlul mon...
Meciul în care Lucian Bute îşi va apăra centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa americanului Jesse Brinkley, va fi transmis în Statele Unite de reţeaua ESPN, potrivit unei înţelegeri încheiate cu Interbox. Compania care îl r...
Pugilistul ucrainean Vladimir Klitschko şi-a păstrat centurile WBO, IBF şi IBO la categoria grea, după ce l-a învins pe nigerianul Samuel Peter prin KO în repriza a zecea, sâmbătă, la Frankfurt, în faţa a 40.000 de spectatori....
Lucian Bute va boxa la 15 octombrie cu Jesse Brinkley pentru a-şi apăra centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie. Însă contrar aşteptărilor fanilor din România, care şi-ar fi dorit un duel la Bucureşti, lupta va avea loc la Montreal,...
Deţinător al centurii WBA, la categoria superuşoară, pugilistul britanic Amir Kahn a anunţat că vrea să unifice titlurile mondiale anul viitor.
Campionul mondial la box, Lucian Bute, trebuia să-şi pună centura în joc la Bucureşti, la finalul lunii iulie, dar există şanse reduse ca acest lucru să se mai întâmple....
Pugilistul Lucian Bute, deţinător al centurii mondiale la categoria supermijlocie, în versiunea IBF, a fost vedeta concursului de pescuit al poliţiştilor din judeţul Galaţi. Campion a ieşit chiar poliţistul din comuna lui Bute, Pechea. "E semn că e z...
Stângacii pecheni Steluţa Luca şi Lucian Bute se numără printre cei mai faimoşi români. „Stânga de Pechea" a devenit „marcă" cunoscută în lume graţie pugilistului Lucian Bute, campion mondial al versiunii IBF, şi handbalistei Steluţa Luca, vicecampio...
Pechea a fost şi în această dimineaţă o comună inundată de fericire. Consătenii lui Lucian Bute s-au trezit devreme, iar cei care nu aveau acasă televiziune de la Dolce, s-au strâns în cel mai mare bar din comună. Au mutat videoproiectorul la etaj, u...
Lucian Bute le-a mulţumit tuturor românilor care s-au trezit cu noaptea în cap pentru a-l urmări în meciul în care şi-a păstrat centura de campion mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF, după victoria prin KO în faţa columbianului Edison ...