farmacii brasov - ultimele știri
Este vorba despre farmaciile de pe Iuliu Maniu 68 şi cea de pe Uranus, care, azi, vor funcţiona non-stop.
fără imagine
Defalcarea bugetului pe care îl are Casa de Asigurări de Sănătate Braşov scoate la iveală faptul că farmaciile au alocate fonduri mici în 2011, în raport cu 2010....
Inspectorii Protecţiei Consumatorului Braşov au făcut un control la o farmacie din cartierul Astra, în urma unei sesizări făcute de un fost angajat al uinităţii. Cele reclamate au fost confirmate, în totalitate.
Deşi abia a început anul, farmaciştii braşoveni susţin că vor fi nevoiţi ca, de la jumătatea lunii ianuarie, să sisteze eliberarea de medicamente compensate şi gratuite.
Deşi abia a început anul, farmaciştii braşoveni susţin că vor fi nevoiţi ca, de la jumătatea lunii ianuarie, să sisteze eliberarea de medicamente compensate şi gratuite.
Turiştii care îşi petrec sărbătorile la Braşov şi în staţiunile din zonă vor găsi, în caz de nevoie, mai multe farmacii deschise. Şi hipermarketurile funcţionează în a doua zi de Crăciun şi în ajunul Anului Nou, chiar dacă programul lor este mai scur...
Farmaciştii protestează, faţă de neachitarea restanţelor pentru medicamentele compensate şi gratuite, prin postarea unor bannere în farmacii. Pe acestea sunt menţionate zilele de întârziere pe care le are Casa de Asigurări de Sănătate la plata sumelo...
Problema fondurilor pentru reţetele compensate obligă majoritatea farmaciilor din Braşov să elibereze medicamentele pe cheltuiala lor....
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a realizat un forum pe care vă puteţi exprima opinia....
Începând cu data de 1 mai, Casa de Asigurări de Sănătate Braşov nu mai dispune de fonduri pentru reţetele gratuite sau compensate. Banii alocaţi de minister pentru anul 2010 au fost epuizaţi încă din data de 21 aprilie, iar o eventuală refinanţare în...
35 de farmacii din judeţul Braşov nu mai eliberează medicamente compensate şi gratuite, lăsând bolnavii din mai multe localităţi fără tratament....
Pentru braşoveni, dar şi pentru turişti, vă prezentăm lista farmaciilor care vor fi deschise în perioada sărbătorilor de Paşte.