doctoranzi - ultimele știri
Peste 200 de evenimente cinematografice, proiecţii de filme, concerte, discuţii cu regizorii, workshopuri şi evenimente dedicate industriei de film vor avea loc la Sibiu, în perioada 5-12 septembrie, la Astra Film Festival – Festivalul Internaţional ...
La Universitatea Valahia din Târgovişte începutul anului 2020 coincide cu selecţia unei noi serii de cercetători doctoranzi care vor avea şansa să beneficieze de burse antreprenoriale în cadrul proiectului ”Dezvoltarea învăţământului terţiar universi...
Ce facilităţi suplimentare există pentru studenţi şi doctoranzi pe segmentul de mobilitate academică
Studenţii şi studenţii doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte, pe lângă creditele transferabile dobândite la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din ...
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a semnat vineri un ordin care prevede că, începând din luna martie, se măresc bursele studenţilor doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare finanţate de stat (la forma de învăţământ cu frecvenţă)....
Executivul a aprobat acordarea, în anul 2018, a şapte Burse de excelenţă ale Guvernului în valoare de 2.500 de lei fiecare şi a altor şase Burse nominale (pe domenii) a câte 2.000 de lei, pentru studenţii doctoranzi.
20 de doctoranzi vor obţine burse de excelenţă în mărime de 2500 de lei, iar alţi şapte se vor alege cu burse nominale de 2000 de lei. Candidaţii au fost selectaţi la un concurs organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, la care s-au înscris 46 de ...
Nu mai puţin de 40 de studenţi şi doctoranzi de la universităţi din ţară şi din străinătate au participat la o Şcoală de vară cu tema „Inteligenţă teritorială pentru dezvoltare durabilă”, la Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului” – Geoparc Internaţi...
După şase ani de aşteptare, căminul C5 al Universităţii ‘’Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi este deschis pentru studenţi. Conducerea instituţiei de învăţământ superior a decis ca în lunile de vară să fie deschise două cămine: C5 şi C6.
Registrul Matricol Unic (RMU) vine cu primele rezultate, dupa incărcarea a peste 90% din datele privind studentii din anul I. Potrivit primelor statistici, numărul femeilor care urmează cursuri universitare este mai mare decât cel al băieţilor.
12 doctoranzi care au primit burse din bani europeni şi nu şi-au dat doctoratul au fost daţi în judecată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Instituţia încearcă, astfel, să-şi recupereze paguba, de câteva sute de mii de lei, după ce cheltui...
Pentru legiuitorii noştri, pentru clasa politică în ansamblul ei, cât şi pentru cei care au decis să amâne cu un an menţinerea în sistem a cadrelor universitare fără doctorat pare un lucru firesc, normal. Desigur, astăzi când în media se vorbeşte din...
Luna iulie a debutat la Universitatea „Valahia” din Târgovişte cu lansarea unui nou proiect în parteneriat cu universităţile „1 Decembrie” din Alba Iulia şi „Ştefan cel Mare” din Suceava. Intitulat „Doctorat European de Calitate” - EURODOC, proiectul...
Fiecare bursă de excelenţă pentru doctoranzi este în valoare de 2.500 de lei, iar o bursă nominală e de 2.000 de lei.
Proiectul de 4,6 milioane de euro al Universităţii Babeş-Bolyai, derulat în colaborare cu alte trei universităţi, privind studiile doctorale moderne a fost finalizat astăzi. Banii au fost cheltuiţi pentru susţinerea financiară a 194 de doctoranzi pe ...
Guvernul turc acordă burse doctorale de aproximativ 500 de dolari pe lună, între trei luni şi un an, pentru românii cu doctorat şi cunoştinţe de limbă turcă care vor să facă cercetare în universităţi din Turcia, potrivit unui anunţ al Ministerului Ed...
Firma Siemens a semnat un contract cu UBB şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) prin care acordă atât patru burse de doctorat pe trei ani, cât şi dotări de ultimă oră laboratoarelor de matematică şi informatică ale universităţilor clujene. Dotă...
Universitatea Babeş-Bolyai anunţă că va plăti în cursul acestei săptămâni toate bursele restante către studenţii doctoranzi înmatriculaţi în anul 2010, beneficiari ai programului POSDRU. Reluarea plăţilor este posibilă în urma intensificării verifică...
Având de recuperat, din februarie, circa 15 milioane de euro de la Ministerul Muncii pentru burse, Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) şi-a anunţat doctoranzii de la instituţiile de învăţământ din Europa - circa 200 de persoane - că nu le mai poate as...
92 de posturi vacante vor fi scoase la concurs în luna septembrie la Universitatea din Craiova. Majoritatea catedrelor sunt pentru lectori, respective 59 de locuri, iar pentru conferenţiari au fost puse la bătaie 23 de posturi.
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti va avea cel mai modern complex de cercetare şi învăţare în ştiinţe sociale. Campusul care se construieşte în Şoseaua Panduri nr. 90-92, sectorul 5, va fi format dintr-o ...
Complexul Panduri al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială (FSAS), care este în prezent în construcţie, va fi cea mai modernă platformă de cercetare-învăţare în ştiinţe sociale din România, potrivit Universităţii din Bucureşti....
Un proiect unic la Facultatea de Matematică readuce învăţământul superior ieşean în circuitul european de profil. Şcoala doctorală itinerantă a ajuns deja în al patrulea an de activitate, timp în care studenţii s-au plimbat în cele mai importante cen...
Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti lansează pe 11 martie 2011 proiectul „Burse oferite doctoranzilor în Ingineria Mediului Construit“, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resur...
Doctoranzii braşoveni vor beneficia de o bursă lunară de 2000 de lei pentru a realiza studii de cercetare în diverse domenii. Universitatea Transilvania a accesat fonduri europene pentru a susţine elita din cercetare....
Deşi are peste 60 de ani, profesorul Vasile Marcu are viziuni moderne şi se înţelege bine cu studenţii săi. Universitarul a înfiinţat prima specialitate de kinetoterapie la Oradea, Bucureşti şi Bacău în anul 1991, fiind şi un atlet de succes....
50 de doctoranzi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară vor primi burse lunare de cercetare în valoare de 2.100 de lei....
Universitatea ieşeană va lansa lunea aceasta un proiect de burse doctorale finanţat din bani europeni.
La Târgovişte se investeşte în cercetare. Universitatea “Valahia” a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul intitulat “Pregătire doctorală de excelenţă pentru societatea cunoaşterii”. Proiectul a fost accesat la începutul acestei luni şi e...
Senatul Universității din Oradea a votat exmatricularea a 44 de doctoranzi, a anunțat ieri conducerea instituției. De asemenea, alți 20 de doctoranzi care nu și-au plătit ultima parte din taxa de școlarizare o vor putea face reeșalonat....
Doctoranzii vor avea mai mulţi bani de bursă dacă universităţile lor vor aplica pentru proiecte în cadrul unui program pentru resursele umane finanţat de Uniunea Europeană....
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş găzduieşte cea de-a treia conferinţă a doctoranzilor în medicină şi farmacie, care a început astăzi