del piero - ultimele știri
Cea mai frumoasă reuşită din 2015 în campionatul românesc a venit în meciul Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj, care se poate repeta, în următoarea stagiune, în eşalonul secund.
Alessandro del Piero a semnat cu echipa Delhi Dynamos un contract valabil pe trei luni. Atât ţine de fapt campionatul indian, din octombrie până în decembrie.
După două sezoane petrecute la Sydney, Alessandro a fost aproape de a ajunge lângă România, la Honved Budapesta. Pe ultima sută de metri însă, a ales o destinaţie exotică.
A fost un fotbalist uriaş, iar între 1993 şi 2012 a evoluat la o singură echipă, Juventus. Acum se agaţă de orice şansă pentru a-şi continua cariera.
Italianul Alessandro Del Piero a fost eroul ultimei etape din campionatul Australiei, unde a înscris 4 goluri pentru FC Sydney.
Universitatea Craiova a dispărut temporar în România, dar foştii ei fotbalişti continuă să facă performanţă la cluburile la care sunt acum....
Alessandro Del Piero a lăsat Juventus şi campionatul italian pentru o experienţă de final de carieră în îndepărtata Australie, acolo unde a semnat cu formaţia FC Sydney, una dintre cele mai bogate echipe de la Antipozi,.
Atacantul Alessandro Del Piero, în vârstă de 37 de ani, a declarat, duminică, după un nou titlu de campion al Italiei cu Juventus Torino, că vrea să continue să joace fotbal, fără a preciza unde va merge, deşi a evocat Anglia, informează AFP....
Del Piero este cunoscut ca un tip calculat, asezat si care n-a cauzat niciodata probleme in lot. Totusi, emblema lui Juventus Torino a acordat un interviu cotidianului spaniol "El Pais" in care divulga lucruri nestiute despre el.
Puştii lui Hagi au debutat cu dreptul la Talent Cup, câştigând cu 3-0 partida cu Inter Milano. Italienii au avut în echipă trei jucători cu nume celebre....
Puştii lui Hagi au debutat cu dreptul la Talent Cup, câştigând cu 3-0 partida cu Inter Milano. Italienii au avut în echipă trei jucători cu nume celebre....
Alessandro Del Piero îşi va încheia cariera de fotbalist la Juventus Torino, echipă la care activează din 1993. Acum în vârstă de 36 de ani, decarul "Bătrânei Doamne" a semnat azi prelungirea contractului până în luna iunie 2012.
După ce torinezii au bătut cu 2-1 pe AC Milan cu un gol al lui Alessandro, atacantul a depăşit recordul care îi mai stătea în cale. Alessandro Del Piero a marcat golul cu numărul 179 pentru „Bătrâna Doamnă“, depăşindu-l cu o reuşită pe Giampiero Boni...