constantin axinia - ultimele știri
Declaraţiile făcute luni de şeful CFR SA, Constantin Axinia, care a afirmat că nu a primit niciun ordin de restructurare a companiei şi chiar că organigrama a fost aprobată încă de la primul său mandat de ministru de către Răzvan Cuc, par să-l fi cos...
CFR SA vrea să execute silit CFR Călători şi CFR Marfă, dacă nu îşi vor achita datoriile provenite din neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), care se ridică la 180 de milioane de lei în cazul CFR Călători şi, la 1 miliard de lei în cazul...
Noul director general al CFR SA (Infrastructură), Constantin Axinia, a declarat marţi că vrea să crească imediat viteza medie comercială pe reţea de la 45 km/h, cât este astăzi, la 80 km/h, poate chiar până la sfârşitul anului curent. Asociaţia Pro I...
Compania de stat care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a anunţat, luni, că are un nou director general, Constantin Axinia, care a mai condus compania în 2006-2007.
Oficialii CFR Călători din Regionala Iaşi au anunţat că mai multe garnituri de tren au întârzieri, iar două trenuri au fost anulate, luni.
Primarul Iaşiului şi-a îndemnat consilierii locali să refuze constituirea de parte civilă într-un dosar penal în care se cercetează o finanţare ilegală a falimentarei echipe de fotbal Poli Iaşi. 25 din cei 27 de edili s-au conformat.
20 de formaţiuni politice au făcut propuneri pentru funcţia de primar al Iaşiului şi pentru locurile din Consiliul Local. În timp ce 13 ieşeni au intrat în cursa pentru a fi ales primar al Capitalei Moldovei, bătălia cea mai mare se va pentru posturi...