ciprian nica - ultimele știri
Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea deputatului constănţean Remus Cernea prin care preoţii de toate cultele să poată fi deconspiraţi. Propunerea urmează să fie înaintată Senatului. Cel mai înverşunat oponent a fost deputatul PSD Ciprian Nic...
PSD susţine că în raportul elaborat de Comisia juridică există o eroare materială imputabilă personalului administrativ, situaţie care a dus la „acuzaţii nefondate în spaţiul public“, în vreme ce liberalii spun că social-democraţii recurg la un „tert...
Edilii condamnaţi cu suspendare merită să îşi păstreze mandatele în fruntea primăriilor, susţin parlamentarii care au semnat o iniţiativă legislativă în acest sens, cât timp instanţa nu a decis interzicerea drepturilor electorale. Practic, Parlamentu...
Mai mulţi parlamentari PSD, UDMR, PNL şi ALDE au semnat o iniţiativă legislativă care le-ar permite aleşilor locali condamnaţi definitiv, însă cu suspendare, să îşi păstreze mandatele de primari, respectiv consilieri locali sau judeţeni....
Cinci parlamentari din tabăra Puterii vor să dezincrimineze conflictul de interese, pentru a-şi putea angaja rudele la cabinetele parlamentare, dar şi pentru a-i scăpa de dosare penale pe colegii deja incriminaţi....
Deputaţii din Comisia Juridică au amânat proiectul de modificare a Codului Penal, care urmăreşte, practic, scoaterea faptei de conflict de interese din legislaţia penală, deşi proiectul se afla în procedură de urgenţă. Oficialii DNA avertizează că mo...
Zece parlamentari, dintre care patru cu probleme penale, au depus la Parlament un proiect de modificare a Codului de procedură penală astfel încât să facă imposibilă arestarea preventivă, dar şi să pună piedici în calea anchetelor. Iniţiatorul proiec...
Mai mulţi deputaţi PSD, în frunte cu vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica vor modificarea articolului 25 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor, astfel încât, de pildă, un parlamentar declarat inc...
Acesta cere Senatul României să facă un bilanţ al activităţii Consiliului Naţional de Integritate pentru a analiza activitatea ANI.
Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei, Ciprian Nica, a declarat, marţi, că deputatul UDMR Marko Attila, fugit în Ungaria, poate să-şi consulte dosarul personal prin avocat la Cameră, dacă dosarul se mai află la forul legislativ ori poate mand...
Deşi Victor Ponta le-a cerut parlamentarilor PSD, în mod repetat, să nu mai blocheze justiţia în cazul niciunui deputat şi senator acuzat de fapte de corupţie, în Parlament social-democraţii fac exact invers: îşi apară colegii penali, indiferent de p...
Aproximativ 1.000 de persoane cu credite în franci elveţieni s-au reunit duminică în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, ameninţând că nu-şi vor mai plăti ratele dacă autorităţile nu vor interveni urgent în criza aprecierii francului....
Deputatul Ciprian Nica, turnător la Securitate sub pseudonimul „Bratosin“, face parte din Adunarea Naţională Bisericească, care este organismul central deliberativ al BOR, pentru probleme administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.
Partidul Mişcarea Populară (PMP) ia act de decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia deputatul Ciprian Nica a colaborat cu Securitatea sub numele de cod ”Bratosin” şi îi cere acestuia să demisioneze din funcţia de dep...