baciul - ultimele știri
Fostul căpitan al primei reprezentative, Gheorghe Popescu (49 de ani), a acordat în această seară primul său interviu după ce a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava.
La o lună după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, fostul căpitan al tricolorilor îşi pregăteşte revenirea în lumea sportului rege, chiar dacă oficial nu poate deţine nicio funcţie în vreo organigramă.
„Arieţul” este, în Mehedinţi, un prilej de sărbătorire păstorească şi se face doar atunci când stăpânii de oi sunt mulţumiţi de rezultatele producţiei din vară.
La 4 martie 2014, fostul căpitan al tricolorilor a fost condamnat la trei ani şi o lună de închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor“. Astfel, a pierdut şansa de a ajunge preşedinte FRF. Acum însă, fostul fotbalist se apropie de momentul eli...
Au trecut 409 zile de când fostul fotbalist a intrat în închisoare, fiind condamnat la trei ani şi o lună cu executare în „Dosarul Transferurilor“.
Fostul internaţional Gică Popescu a ajuns la Calafat pentru a participa la înmormântarea tatălui său. El a părăsit Penitenciarul Rahova, joi dimineaţă, în jurul orei 4.30, după ce comisia specială a închisorii i-a aprobat cererea de eliberare pentru ...
Gică Popescu a primit permisiunea de a participa la funeraliile tatălui său care vor avea loc joi la Calafat. O comisie specială a Penitenciarului Rahova a aprobat cererea depusă de fostul internaţional, acesta urmând să fie eliberat pentru 24 de ore...
Politicieni, oameni din fotbal, jurnalişti şi oameni de rând cer graţierea lui Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale a României, în vreme ce mare parte a opiniei publice crede că „Baciul“ trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Specialiştii nu s...