arsenal chimic - ultimele știri
Diplomatul olandez Sigrid Kaag, şefa misiunii comune a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice pentru distrugerea arsenalului chimic din Siria, mulţumeşte României pentru protecţia acordată echipei sale de că...
În vestul Rusiei se află satul Mirny, populat de 50.000 de oameni, aflat la câteva sute de metri de depozitul de arme chimice Maradykovsky, unde au fost distruse în ultimii şapte ani aproape 7.000 de tone de arme cu agenţi neurotoxici. Oamenii sunt n...
Siria şi-a distrus toate instalaţiile declarate de producere a armelor chimice, îndeplinind astfel o cerinţă fixată în cadrul programului de eliminare a arsenalului său chimic, a indicat Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OIAC) într-un ...
Siria a oferit, vineri, detalii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice despre unele arme chimice care au fost folosite în programul de distrugere.
Secretarul de Stat american, John Kerry, a cerut joi Consiliului de Securitate al ONU să voteze săptămâna viitoare o rezoluţie care să oblige Siria să respecte planul de dezarmare şi distrugere a arsenalului chimic....
Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a angajat să predea şi să distrugă arsenalul chimic aflat în mâinile guvernului său, însă a avertizat că va fi o operaţiune complicată, care va dura cel puţin un an şi va costa cel puţin un miliard de dolari, not...
Statele Unite au îndemnat joi regimul sirian să declare cât mai rapid mărimea şi particularităţile arsenalului chimic, în momentul în care secretarul de Stat John Kerry a sosit la Geneva pentru discuţii cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov pe ace...
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU au discutat, fără să ajungă însă la un rezultat, miercuri după-amiaza, despre un proiect de rezoluţie care prevede destructurarea arsenalului chimic al Damascului, potrivit unor diplomaţ...