admitere 2012 - ultimele știri
Universitatea a organizat anul acesta trei sesiuni de admitere, dintre care două în luna septembrie, pentru ocuparea locurilor la facultăţi. Absolvenţii de liceu au ocolit însă specializările oferite de UPG Ploieşti, aproximativ 350 de locuri au răma...
Universitatea de Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti desfăşoară a treia sesiune de admitere la facultate de acest an, pentru locurile rămase libere după primele două sesiuni.
fără imagine
Numărul total de locuri pentru sesiunea din septembrie 2012 alocat programelor de doctorat la nivelul Universităţii din Bucureşti este de 340 de locuri la buget şi 215 la taxă. Înscrierile încep pe 17 septembrie, iar examenele se vor susţine în perio...
Candidaţii se pot înscrie până luni, 10 septembrie, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. Cei mai motivaţi 40 vor fi admişi la forma de învăţământ la distanţă, acestea fiind locurile scoase la concurs după sesiunea din lu...
Vrei să fii student în Bucureşti? A început ultima strigare la admiterile de anul acesta. Peste 1.500 de absolvenţi de liceu din sesiunea curentă şi nu numai pot deveni încă studenţi la Universitatea din Bucureşti, în sesiunea de admitere din această...
Coaliţia Comunităţilor de Rromi din România (CCRR) cere sprijin Ministerului Educaţiei pentru stoparea vânzării locurilor speciale pentru această minoritate în licee şi facultăţi.
Cinci din cele 11 facultăţi din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi" Iaşi nu au reuşit să facă înscrieri nici pentru a acoperi numărul de locuri finanţate de stat....
Facultățile cu cea mai mare concurență au fost cele de Drept, Informatică, Administrarea Afacerilor, Economia Comerțului și Turismului. În total, s-au depus 852 de dosare pentru studiile de licență și încă 405 dosare pentru cele de master....
Pentru cele 490 de locuri finanţate de stat de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad" şi-au depus dosarul 1.683 de candidaţi. La Medicină Veterinară s-au înregistrat cinci medii de 10, iar cea mai ridicat...
Absolvenţii adunaţi astăzi în faţa Consulatului României din Chişinău au fost nevoiţi să suporte canicula de afară, fără ca angajaţii misiunii diplomatice să le asigure apă sau un echipaj de salvare.
În urma testului grilă susţinut pe 25 iulie de candidaţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" Iaşi s-a făcut repartizarea pe locurile la buget şi la taxă. Cea mai mare ultimă medie la buget, 9,22, s-a înregistrat la Medicină Gener...
Peste 3.300 de absolvenţi de liceu vor să devină medici şi s-au înscris examenul de admitere în anul I la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMF) din Bucureşti.
Examenul de admitere la Facultatea de Drept s-a desfăşurat luni, 23 iulie. Candidaţii pot afla dacă sunt studenţi la drept, precum şi ce şanse au la un loc în cămin.
Mediile tinerilor care s-au înscris la Facultatea de Drept din Iaşi au scăzut drastic după ce au susţinut examenul scris la limba română, a cărui pondere este de 50% din media finală....
Azi s-au afişat rezultatele admiterii la Facultatea de Ştiinţe Politice, sesiunea iulie 2012. Contestaţiile pot fi depuse timp de două zile, începând de azi, iar candidaţii admişi trebuie să-şi confirme locurile.
Luni, 23 iulie, s-au afişat ultimele medii de admitere la cele 15 facultăţi din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. La Drept şi Informatică se va susşine câte un examen scris....
Luni, 23 iulie, a fost ultima zi în care absolvenţii de liceu şi-au putut depune dosarul la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi" din Iaşi....
Examenul de admitere la Facultatea de Matematică şi Informatică s-a încheiat. Cei mai mulţi candidaţi au concurat pentru cele 190 de locuri subvenţionate la domeniul de licenţă Informatică. Azi s-au afişat rezultatele examenului pentru toate speciali...
La proba scrisă de Creativitate şi Expresivitate, imaginaţia candidaţilor de anul acesta o depăşeşte pe cea a profesorilor. La capitolul perle....
Pentru cele 3.415 locuri la buget şi alte 3.346 la taxă disponibile la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi şi-au depus dosarul 8.077 de absolvenţi de liceu....
Aproape 250 de candidaţi au motive să se bucure: sunt admişi la facultate, pe locurile la buget. Rezultatele au fost afişate în cursul nopţii pe site-ul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, a doua din Universitatea Bucureşti după numărul candidaţi...
Două facultăţi de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi" Iaşi au mai mulţi candidaţi înscrişi decât numărul de locuri finanţate de stat....
Cele mai multe facultăţi ale Universităţii Bucureşti au încheiat perioada de înscriere pentru admiterea din sesiunea iulie 2012. Peste 20.000 de candidaţi şi-au depus dosarele, în total.
Perioada de înscriere la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino" din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi" s-au finalizat miercuri, 18 iulie, la ora 14.30....
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a afișat rezultatele la concursul de admitere, sesiunea iulie 2012. Candidaţii admişi trebuie, obligatoriu, să-şi confirme locurile începând de azi, pentru finalizarea listelor cu cei aflaţi pe listele de...
Sute de tineri s-au îngrămădit să-şi depună dosarul la Academia de Studii Economice (ASE) în prima zi de înscriere. O tânără a leşinat în aglomeraţie, în timp ce aştepta să-i vină rândul.
Înscrierile la una dintre cele 11 facultăți ale Universității din Pitești se fac și sâmbăta și duminica. Măsura a fost luată de conducerea instituției pentru a veni în sprijinul candidaților, conform unui comunicat de presă.
De pe 12 până pe 28 iulie se desfășoară admiterea de vară la Universitatea din Pitești. Până pe 18 iulie candidații se pot înscrie la secretariatele facultăților la care vor să devină studenți.
Universitatea Bucureşti a modificat programul de înscriere pentru mai multe facultăţi. Înscrierea se încheia, iniţial, pe 15 iulie şi a fost prelungită până pe 21 iulie.
Candidaţii pot depune dosarele de înscriere la Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), începând de luni. Concursul de admitere se va desfăşura pe 23 – 24 iulie, constând în probe scrise sau un interviu.
Candidații care vor prefera să se înscrie pe internet la facultatea dorită din cadrul Universității din Pitești vor beneficia și de o reducere de 20% din taxa de înscriere....