522874a2c7b855ff564bdf31 png
Cristina Lascu
Cristina Lascu a urmat studii de arta actorului, susţinându-şi examenul de licenţă la UNATC în 1999 după ce a absolvit Facultatea de Energetică. În  1994 a absolvit şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind din acelaşi an redactor la Televiziunea Română unde a realizat documentare pe teme din domeniul teatrului şi al muzicii clasice. Între 2006 şi 2010, a studiat regie de operă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, perioadă în care a fost şi editorul paginii de muzică clasică a revistei „Time Out Bucureşti”. A interpretat personajele Anna-Magdalena Bach din „Oratoriul Patimile după Matei” şi Georges Sand din “Chopin şi romantismul muzical”, ambele spectacole fiind produse şi difuzate în direct de canalul TVR 2. Timp de patru stagiuni, a colaborat cu Filarmonica „George Enescu”,  realizând, în cadrul proiectului „Stagiunea de Marţi Seara”, spectacolele de teatru şi muzică „Soţul meu, domnul Bach”, „Mozart şi eternul feminin”, „Jurnal de căsătorie” (după jurnalul soţilor Clara şi Robert Schumann) şi „Scrisori romantice” (care a inaugurat „Anul Internaţional Chopin”). Din 1995 a fost reporter acreditat la toate ediţiile Festivalului Internaţional „George Enescu”.