ştirile tv, obligatoriu prezentate prin semne
0Posturile de televiziune publice şi private vor fi obligate ca, până la sfâşitul anului viitor, să facă accesibilă urmărirea propriilor programe de către toate persoanele cu handicap. Legea
Posturile de televiziune publice şi private vor fi obligate ca, până la sfâşitul anului viitor, să facă accesibilă urmărirea propriilor programe de către toate persoanele cu handicap.
Legea care este elaborată în prezent de guvern va impune posturilor tv să introducă un sistem de descriere vocală a secvenţelor din filmele documentare şi artistice, aşa încât orbii să-şi poată face o impresie despre imaginile derulate pe micile ecrane. De asemenea, principalele buletine de ştiri şi cel puţin o emisiune de interes public trebuie să fie subtitrate şi dublate de un "traducător" în limbajul mimico-gestual, pentru ca şi persoanele surde să aibă acces la informaţii. Cel puţin 50% din producţiile artistice sau documentarele străine trebuie să fie subtitrate şi dublate de voce. Sursele noastre ne-au spus că şi CNA a fost consultat, dar membrii acestui organism nu doresc să se implice în această chestiune, care va produce mari nemulţumiri televiziunilor private.
Costurile "de traducere" - 600 de euro pe oră
European Broadcasting Union (EBU) a evaluat costurile suportate de o televiziune care transmite 10 ore cu subtitrare la 2 milioane de euro pe an (aproximativ 600 euro/oră). Asta explică de ce măsurile pe care guvernul intenţionează să le ia nu sunt implementate nici măcar în toate ţările europene, iar cele care au sunt, de obicei, posturi publice. Italia, Belgia, Norvegia, Polonia, Spania şi Suedia nu au reglementări în acest domeniu. "Este firesc ca şi persoanele cu handicap să poată urmări programele, dar cred totuşi că guvernul nu trebuie să se transforme în director de programe. Ar trebui să lase la alegerea noastră cât şi când să difuzăm astfel de transmisiuni", ne-a declarat redactorul-şef al ştirilor de la Antena 1 şi Antena 3, Vlad Petreanu. "Nu consider deloc potrivit un astfel de proiect de lege înaintea unor consultări şi cu directorii de programe din televiziuni. Hotărârea generează costuri suplimentare pentru noi", ne-a spus directorul general-adjunct de la Naţional TV, Călin Mircea Popa.
ARCA spune că legea va deranja spectatorii fără handicap
Într-o adresă trimisă pe 26 ianuarie preşedintelui CNA, Ralu Filip, directorul Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), George Chiriţă, solicită ca prevederile noii legi să vizeze doar televiziunea publică. El atrage atenţia că descrierile vocale şi persoana care gesticulează pe ecran ar deranja spectatorii sănătoşi, făcându-i să schimbe programul. ARCA propune ca inserţia mijloacelor paralele de transmitere a informaţiilor să se facă prin teletext, mediu digital sau prin ataşarea la televizoare a unor dispozitive speciale.