Năstase, scârbit, spune că îşi dă foc la lucruri
0său de preşedinte al Camerei Deputaţilor.La câteva minute după ce şi-a anunţat, în plenul Camerei, demisia din fruntea acestei instituţii, Năstase le-a explicat ziariştilor şi că mai are
său de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
La câteva minute după ce şi-a anunţat, în plenul Camerei, demisia din fruntea acestei instituţii, Năstase le-a explicat ziariştilor şi că mai are dreptul timp de un an la escorta asigurată de SPP. "Ar trebui să ştiţi că, în calitate de fost preşedinte al Camerei, am dreptul încă un an de zile la structura de protecţie a SPP", a arătat Năstase, care a făcut un efort să nu se enerveze atunci când ziariştii s-au interesat dacă va veni la serviciu cu Dacia Logan, aflată în dotarea parlamentarilor obişnuiţi. El a evitat să spună clar dacă escorta asigurată de SPP în următorul an îi va permite să păstreze şi autoturismul Volkswagen Touareg care îl aducea, uneori, la serviciu. "Touaregul este o maşină care va rămâne preşedintelui Camerei. Nu-i vorba să renunţ, ci vă informez că autoturisme de genul ăsta au mai mulţi colegi de la guvern, pe banii unei instituţii care le-a cumpărat şi după aceea le-a distribuit pentru folosinţă la câţiva miniştri. Dacă vă interesează marca asta, rugămintea mea este să vă uitaţi cu atenţie la maşinile care circulă în zona asta şi să vedeţi cine le foloseşte", a spus fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.
După ce demisia sa de la conducerea Camerei a devenit oficială, Năstase a invocat, pentru prima oară în public, posibilitatea de a demisiona din PSD. "Va trebui să mă gândesc foarte serios la acest lucru. Pentru că, până la urmă, problema se pune dacă există o anumită utilitate a rămâne în PSD. Altfel, va trebui să merg zilele viitoare să discut cu Dan Tudorache, cu Vanghelie, să-i văd, să-i rog dacă poate revin asupra unei evaluări", a afirmat fostul lider PSD.
În ziua în care a părăsit conducerea parlamentului, Adrian Năstase a venit la serviciu în jurul orei 9.20 şi, spre prânz, şi-a anunţat demisia în plen. Majoritatea deputaţilor PSD l-au aplaudat în picioare la sfârşitul discursului în care şi-a anunţat retragerea. Au aplaudat şi câţiva parlamentari din coaliţia majoritară, iar printre cei care au părut a fi indiferenţi faţă de acest gest s-a aflat Miron Mitrea.
Deputatul de la patru
Nevoit să părăsească somptuosul cabinet al preşedintelui Camerei, Adrian Năstase se va întoarce în biroul pe care l-a deţinut la Palatul Parlamentului în perioada cât a fost prim-ministru. Încăperea, mult mai mică decât cea pe care a ocupat-o până ieri, este situată la etajul patru al clădirii, la numărul 4078, fiind "prinsă" între Comisiile SRI şi SIE şi cabinetul vicepreşedintelui pesedist al Senatului, Doru Ioan Tărăcilă. Pe uşa respectivă nu stă scris decât "Cabinet deputaţi". Năstase s-a arătat preocupat de viitoarea lui situaţie "locativă" încă de miercuri, când, în şedinţa Biroului Permanent al forului legislativ, a rugat-o pe Georgeta Ionescu, noul secretar general, să-i găsească repede o cameră în Casa Poporului. Potrivit unor surse din Birou, Ionescu l-a asigurat că, până la începutul săptămânii viitoare, cabinetul lui va fi gata să-l primească. Pe de altă parte, surse apropiate proaspătului demisionar susţin că trei dintre consilierii săi personali - printre care Anca Alexandrescu şi Gheorghe Emacu, ministru-delegat pentru administraţie publică în Cabinetul Năstase - îl vor urma pe deputatul Adrian Năstase.