Doctorul, chemat la capataiul PSD

PSD se pregateste, din nou, de alegeri. De data asta, pentru pesedisti, partialele de la Bucuresti au o miza dubla. Pe de-o parte, e vorba de reduta Capitalei, pe care fostul partid de guvernamant o

PSD se pregateste, din nou, de alegeri. De data asta, pentru pesedisti, partialele de la Bucuresti au o miza dubla. Pe de-o parte, e vorba de reduta Capitalei, pe care fostul partid de guvernamant o ataca de ani intregi fara succes. Pe de alta parte, e vorba de redobandirea increderii membrilor in conducerea PSD si linistirea apelor in partid. Aceasta dubla presiune se simte cel mai bine la centru si, de aceea, acum, PSD incearca sa abordeze Bucurestiul altfel decat in vara. In mod paradoxal, cea mai umilita organizatie pesedista, cea din Bucuresti, unde candidatul nu a ajuns nici macar in turul doi, este pusa sa-si stranga prima randurile si sa treaca un nou examen in fata electoratului. Pentru PSD, acest moment ar putea marca toata evolutia urmatorilor patru ani. Sorin Oprescu, candidatul preferat de pesedisti, a fost, de fiecare data, la un pas de mult ravnita victorie. Cateva mii de voturi au plecat insa mereu spre contracandidatul sau, fie ca s-a numit Lis sau Basescu. O confruntare cu Adriean Videanu sau cu Ludovic Orban nu da, din prima, un castigator, la bursa pariurilor. Varianta Oprescu, impinsa in fata in aceste zile drept una viabila, pare a fi insa mai degraba de criza. Acea criza a cadrelor care macina acum un PSD aflat in imposibilitatea de a gasi noi lideri. Liderii traditionali sunt contestati si de-o parte si de alta, iar optiunile par a fi extrem de limitate. Tensiunile de la varf se rasfrang si la nivelul organizatiilor, unde reforma partidului nu este altceva decat o declaratie de intentii. Incapabil sa-si asume pe fond modernizarea, fostul partid de guvernamant cauta, la nevoie, asa cum se intampla acum cu Bucurestiul, sprijinul acelor persoane care, in decursul timpului, au avut taria de a striga impotriva vantului, reusind sa-si dezlipeasca macar o litera din sigla PSD de pe imaginea proprie. Solutia este gandita in retorta in care Cozmanca arde hartii, in cautarea formulei magice pentru castigarea alegerilor. Intr-un fel, pesedistii vor sa pacaleasca electoratul bucurestean, sa induca ideea ca, pana la urma, PSD nu este ceea ce pare a fi. E o strategie cu riscuri mari pentru viitor. Pentru sanatatea PSD, o infrangere la Capitala ar fi mai buna decat o victorie. In cazul unei reusite s-ar instala, din nou, acea stare de automultumire care s-a manifestat timp de patru ani in partid, iar clarificarile ar fi amanate inca o data. O infrangere ar obliga partidul sa treaca la masuri structurale radicale. Profitand de campania de la Bucuresti, pesedistii au si amanat, de altfel, Congresul pana in aprilie. Revenirea la formula Delegatiei Permanente traditionale, cu nenumaratii sai vicepresedinti, este perceputa nu ca o reintoarcere la statut, ci ca un semn de anchilozare. E putin probabil, in aceste conditii, ca faima doctorului Oprescu sa reuseasca sa estompeze ridurile de pe fata partidului si sa starneasca bucurestenilor sentimente de simpatie fata de PSD. Ca sa-l ajute pe Oprescu si sa castige Bucurestiul, pesedistii ar trebui sa faca macar un pas spre reformare. Deocamdata, nici un semn nu vesteste asa ceva. Dimpotriva. Gruparile se ataca unele pe altele, dupa cum se ascute si lupta intre ideile noi si mentalitatile invechite. Una dintre aceste idei perimate este ca nu esti lider adevarat daca nu mori in scaun. Nici unul dintre nenumaratii sefi si sefuleti din partid nu concepe altceva. Ideea de schimbare e buna, cata vreme se aplica vecinului. O alta prejudecata este ca toata lumea trebuie sa primeasca un post, ca sa fie multumita. S-au creat peste noapte fel de fel de functii, care mai de care mai fanteziste si pompoase, menite doar sa ofere satisfactii meschine unor indivizi descalecati in curtea partidului de prin alte parti. Aceasta meteahna a sufocat ideea de competitie interna. In fine, poate cea mai suparatoare este ca toate dezbaterile trebuie sa ramana in interior, fara sa fie aduse in atentia opiniei publice. Este o modalitate mai civilizata de a spune ca nu dai doi bani pe societatea civila, care trebuie sa intervina, simbolic, doar in momentul votului. Doar comunistii faceau asa ceva. Grupul de la Cluj a fost primul care si-a dat seama de enormitatea unei asemenea abordari si de consecintele ei. Societatea civila este, cu adevarat, un organism viu, care simte nevoia de a participa la discutiile politice, si, prin ele, la decizii. Intr-o societate pluripartidista, indepartarea electoratului de la dezbaterile interne ale unui partid inseamna trimiterea acestuia spre alte formatiuni, mai deschise dialogului. Deocamdata, PSD a intepenit in formula "avem pareri bine structurate, dar nu le facem publice". In schimb, "deviationismul" unora e pedepsit prin repudiere publica. In acest context, aruncarea lui Sorin Oprescu in lupta electorala seamana tot mai mult cu solutia disperarii. Intreaga atentie se va muta de la problemele interne spre prestatia lui Oprescu. Este de inteles de ce acesta are mari rezerve fata de a candida. PSD se insala insa daca mai crede ca electoratul marilor orase mai poate fi fraierit cu candidati charismatici, in spatele carora se iteste ranjetul satisfacut al celor care nu vad altceva intr-o comunitate decat o feuda in fruntea careia instaleaza cand si cand un stapan mai simpatic decat altii.