Ambasadorul J.D. Crouch II nu mai vorbeste de coruptie, dar face lobby pentru autostrada Bechtel
0Desi a devenit deja o traditie ca aproape la fiecare iesire publica, ambasadorul Statelor Unite, indiferent de numele acestuia, sa critice adesea foarte dur autoritatile romane privind coruptia care a
Desi a devenit deja o traditie ca aproape la fiecare iesire publica, ambasadorul Statelor Unite, indiferent de numele acestuia, sa critice adesea foarte dur autoritatile romane privind coruptia care a pus stapanire pe institutiile romanesti, ambasadorul american J.D. Crouch II i-a surprins ieri pe oficialii romani si pe oamenii de afaceri straini, in cadrul unui seminar pe teme economice. Vorbind despre perspectivele economice ale tarii noastre, ambasadorul SUA a facut o declaratie destul de neasteptata. "As putea sa incep sa vorbesc despre coruptie. Totusi, nu am sa fac acest lucru astazi, pentru ca simt ca presedintele Basescu si actualul guvern au luat o pozitie clara privind acest subiect si se afla pe calea cea buna", a declarat ambasadorul J.D. Crouch II, adaugand ca Statele Unite sunt gata sa ofere intregul lor sprijin pentru autoritatile romane. La fel de surprinzator, ambasadarorul SUA a continuat cu o lectie de geografie, in incercarea de a argumenta ca Romania are potentialul de a se dezvolta intr-un centru de servicii si export, atat pentru pietele din jur, cat si pentru zone cum ar fi Europa de Est si Orientul Mijlociu. "Pe o raza de doar 2.000 de kilometri de Bucuresti, distanta care poate fi acoperita cu usurinta de un Boeing 737, exista 38 de capitale din Europa si Orientul Mijlociu, inclusiv Varsovia si Tallin, ca si Bagdad sau Aman. Aceasta arie include un potential de piata de mai mult de 550 milioane de oameni cu un PIB combinat de mai mult de 7 trilioane de dolari. Accesarea acestor piete este o posibilitate naturala pentru Romania pentru a intari relatiile comerciale traditionale pe care le-a creat cu mai mult de 2.000 de ani in urma pe malurile Dunarii, in timp ce ar crea totodata unele noi, folosind noi cai de transport, cum ar fi autostrada Transilvania", a ajuns in final ambasadorul american la subiectul pe care il viza. Respectiv contractul incheiat de Guvernul Nastase si firma americana Bechtel, care este in acest moment verificat de autoritatile romane. Este pentru prima data de la momentul in care premierul Tariceanu a anuntat ca institutiile abilitate vor controla legalitatea contractului cu Bechtel, cand un oficial american sustine public, chiar si indirect, realizarea acestui contract.