VIDEO Reacţia de milioane a lui Elon Musk în momentul lansării Falcon Heavy: „Drăcia aia chiar funcţionează!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via EPA
FOTO via EPA

Lansarea reuşită a lui Falcon Heavy a marcat intrarea omenirii într-o nouă eră spaţială. Una în care costurile de a trimite o încărcătură pe orbită sunt reduse cu până la 90% datorită eficienţei cu care propulsoarele SpaceX pot fi refolosite.

National Geographic lucrează la al doilea sezon al seriei TV ”Marte”, un documentar artistic despre misiunea umană care urmează să aibă loc în următoarele decade. Pe lângă acţiunea propriu-zisă, regizorii au inserat în serial, pe alocuri, anumite interviuri realizate cu celebrităţi care sunt implicate în acest fenomen, precum Elon Musk sau omul de ştiinţă Neil DeGrasse Tyson.

Ei bine, producătorii serialului au oferit deja un teaser al sezonului doi, unul care îl are în prim-plan chiar pe Elon Musk, în timpul lansării Falcon Heavy. Aceştia au urmărit reacţiile fondatorului SpaceX, atunci când cea mai mare şi mai puternică rachetă dezvoltată de compania americană şi-a luat cu succes zborul către orbita Pământului.

Chiar nu poţi pune un preţ pe privirea lui Elon Musk, atunci când îşi vede racheta zburând pentru prima dată. Acesta a fost atât de entuziasmat încât clipul video a trebuit să fie cenzurat, deoarece lui Musk i-au scăpat printre buze câteva cuvinte mai ”urbane”: ”Holy fuck, that thing took off!”.

VIDEO via YouTube

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite