Momentul în care o cometă se prăbuşeşte în Soare

Momentul în care o cometă se prăbuşeşte în Soare

Cel mai probabil, cometa face parte din grupul cometelor razante ale lui Kreutz              FOTO: space.com

Observatorul Solar şi Heliosferic (SOHO) a înregistrat joi o cometă care s-a prăbuşit în Soare, conform unui anunţ făcut de astronomul Tony Phillips din cadrul Space Weather, informează Agerpres, citat de Hotnews.

În clipul video înregistrat de SOHO pot fi văzute mai multe obiecte care trec în viteză pe lângă Soare a cărui luminozitate este estompată prin suprapunerea unui disc opac pentru ca obiectele să poată fi observate. 
 
 
Cometa care apare în video făcea parte, cel mai probabil, din grupul cometelor razante ale lui Kreutz care sfârşesc adesea „plonjând” in atmosfera solară, după cum a explicat Tony Phillips. 
 
Observate de mai multe secole, cometele din grupul Kreutz au fost clasificate şi studiate de astronomul german Heinrich Kreutz, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se consideră că aceste comete sunt fragmente dintr-o cometă gigantică, distrusă la trecerea prin periheliu, punctul în care o planetă sau o cometă, aflate pe orbită în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta, mai scrie Hotnews.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: