VIDEO O creatură misterioasă cu 720 de sexe, prezentată pentru prima dată publicului la Paris

VIDEO O creatură misterioasă cu 720 de sexe, prezentată pentru prima dată publicului la Paris

FOTO  Mushroom Observer / CC BY-SA 3.0.

O grădină zoologică din Paris a prezentat pentru prima dată miercuri un organism unicelular misterios, un aşa-zis slime viu („blob”), o creatură gălbuie, care arată ca o ciupercă, dar se comportă ca un animal, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul exponat al Parcului Zoologic din Paris, care urmează a fi prezentat sâmbătă, nu are gură, stomac, ochi şi totuşi e capabil să detecteze hrana şi să o digere.

Totodată, creatura gelatinoasă are aproape 720 de sexe, se poate deplasa fără picioare sau aripi şi se reface singură la două minute după ce a fost tăiată în două.

„Creatura este o făptură vie care aparţine misterelor naturii”, a spus directorul Muzeului de istorie naturală aparţinând de grădina zoologică din Paris.

„E surprinzătoare pentru că nu are creier şi totuşi e capabilă să înveţe…iar dacă uneşti două astfel de organisme, cel care deţine informaţiile le va transmite celuilalt”, a spus acesta.

„Ştim sigur că nu este o plantă, dar nu ştim dacă este un animal sau o ciupercă”.

Uriaşa celulă este capabilă de o formă simplă de învăţare numită obişnuire (răspunsul la un stimul descreşte cu numărul de repetari), ceea ce e neobişnuit pentru un organism fără sistem nervos. Această descoperire în legătură cu creatura gelatinoasă, văr îndepărtat al plantelor, ciupercilor şi animalelor, care a apărut cu 500 de milioane de ani înaintea oamenilor, oferă oportunitatea de a studia şi alte tipuri de învăţare în organisme simple precum virusurile şi bacterile, potrivit Science Daily.

Organismul, care conţine mii de nuclei, se poate întinde pe o suprafaţă de circa un metru pătrat şi poate atinge o viteză de 5 centimetri pe oră.

În 1973, o femeie din Texas a descoperit misterioasa făptură gelationoasă în curtea sa. Aceasta a crescut repede, dar a murit la scurt timp, astfel că toată lumea a uitat de ea. Asta până în 2016, când o nouă cercetare a descoperit că physarum polycephalum poate învăţa să ignore substanţe pe care iniţial le-a considerat dăunătoare.

Creatura a fost numită „The blob” după un SF de groază din 1958 în care o făptură extraterestră înghite tot ce găseşte în drumul ei spre un orăşel din Pennsylvania. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: