VIDEO Câmpul magnetic al Soarelui îşi va inversa polaritatea. Cum va fi afectat Pământul

VIDEO Câmpul magnetic al Soarelui îşi va
inversa polaritatea. Cum va fi afectat Pământul

FOTO Captură Youtube

Câmpul magnetic al Soarelui urmează să-şi inverseze complet polaritatea în următoarele patru luni. Acest fenomen va avea efecte asupra întregului sistem solar, potrivit LA Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

Soarele îşi schimbă polaritatea câmpului magnetic la fiecare 11 ani, când steaua ajunge la apogeul ciclului solar. Apropiindu-se de punctul care marchează jumătatea celui de-al 24-lea ciclu solar, polul sudic al astrului se va deplasa spre polul nordic, schimbând astfel semnele de polaritate ale câmpului magnetic.

Totuşi, acest fenomen nu se produce brusc. „Este un proces lung şi lent care a început deja“, adeclarat Phil Scherrer, cercetător în cadrul Universităţii Stanford.

Potrivit observaţiilor efectuate de cercetătorii de la NASA, această inversare completă de polaritate se va produce în următoarele trei-patru luni, informează huffingtonpost.com..

„Se pare că suntem nu mai departe de trei-patru luni distanţă de o inversare completă a polarităţii câmpului solar“, a declarat Todd Hoeksema, fizician şi directorul Observatorului Solar Wilcox din cadrul Universităţii Stanford.

Schimbarea de polaritate va avea anumite efecte asupra heliosferei - domeniul solar, care se întinde dincolo de Pluto - dar, aşa cum precizează experţii de la NASA, unul dintre efectele majore la care pământenii trebuie să se aştepte va consta în apariţia unui spaţiu furtunos în jurul planetei noastre. Astronauţii de pe orbită ar putea constata, la rândul lor, anumite modificări ale radiaţiei solare, iar acest proces poate reprezenta un pericol real.

Totuşi, cum va fi afectat Pământul? Planeta noastră nu va resimţi niciun efect fizic al inversării polilor magnetici ai Soarelui. În schimb, oamenii vor avea parte de adevărat spectacol pe cer, iar fenomenul va da naştere unor aurore impresionante. 

Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările