Fabrica de stele a Universului: oamenii de ştiinţă au descoperit o galaxie gigant care produce 3.000 de stele anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nou descoperita galaxie produce mii de stele anual.
Nou descoperita galaxie produce mii de stele anual.

Astronomii au descoperit cea mai activă galaxie din Univers care produce aproximativ 3.000 de stele anual de mărimea Soarelui. Aceasta se regăseşte la câteva miliarde de ani-lumină de Terra.

Dacă în Univers s-ar da titluri onorifice ca pe Pământ, atunci galaxia HFLS3 ar fi o galaxie eroină, aceasta fiind cea mai productivă descoperită până în prezent. Se află la 12,8 miliarde de ani-lumină de Pământ şi produce în medie 3.000 de stele de mărimea Soarelui anual, scrie The Daily Mail. În comparaţie cu Calea Lactee, HFLS3 este de 2.000 de ori mai prolifică.

Distanţa între Pământ şi galaxia minune este atât de mare, încât cercetătorii o văd aşa cum era când Universul avea doar 6% din vârsta sa. Iar galaxia este imensă, cu material disponibil pentru foarte multe stele. „Este cea mai detaliată imagine pe care am obţinut-o până acum asupra unei galaxii atât de îndepărtate“, a declarat Dominik Riechers de la Universitatea Cornell.

Pentru a-i fi determinate distanţa şi caracteristicile, galaxia a fost urmărită din 12 puncte de observaţie internaţionale şi au fost folosite atât unităţi care orbitează în jurul Pământului, cât şi fixe. Cercetătorii au descoperit că masa de stele o depăşeşte pe cea a Soarelui de 40 de miliarde de ori, iar cantitatea de gaz şi praf este de 100 de miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui. Iar pe lângă toate aceste elemente se regăseşte o cantitate suficient de mare de materie întunecată, astfel încât să ducă la formarea unui grup de galaxii.

image

Cele mai multe informaţii despre această zonă a Universului au venit de la instrumentele Very Large Array (VLA) de urmărire a emisiilor radio, iar acestea se găsesc la Fundaţia Naţională de Ştiinţă Karl G. Jansky. Acelaşi centru este văzut de Chris Carilli, cercetător şef la National Radio Astronomy Observatory, drept uneltele perfecte şi pentru alte descoperiri de viitor. „[VLA] ne va permite să studiem mai multe astfel de galaxii şi vom afla mai multe informaţii despre cum galaxiile s-au format în tinereţea Universului“, a spus Carilli.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite