Telescopul Spaţial James Webb a încheiat cu succes deschiderea oglinzii principale, la două săptămâni de la lansare. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telescopul Spaţial James Webb, în configuraţia finală de funcţionare. Imagine generată de computer
Telescopul Spaţial James Webb, în configuraţia finală de funcţionare. Imagine generată de computer

Telescopul Spaţial James Webb a încheiat cu succes, sâmbătă, ultima etapă din procedurile de pregătire pentru observarea spaţiului, cea a deschiderii oglinzii sale principale, şi se află acum în configuraţia finală pentru a putea începe, în cinci luni, explorarea cosmosului, scrie AFP, preluată de News.ro. Primele observaţii vor începe după ajungerea pe orbita stabilită, la 1,5 milioane de kilometri de Terra.

Oglinda principală a telescopului măsoară aproximativ 6,5 metri în diametru, aşa că era prea mare pentru a încăpea într-o rachetă când a decolat acum două săptămâni. Prin urmare, cele două laturi au fost pliate pe parcursul procedurii de lansare.

Prima dintre cele două laturi a fost desfăşurată vineri, iar a doua s-a deschis sâmbătă dimineaţa, aşa cum era prevăzut, a anunţat NASA. 

Desfăşurarea unui astfel de telescop în spaţiu, nu numai a oglinzilor sale, ci şi a scutului său termic la începutul acestei săptămâni, a fost o procedură extrem de periculoasă care nu a fost efectuată niciodată în trecut.

Cu toate acestea, înainte de a fi operaţional, telescopul va trebui să atingă în continuare orbita sa finală la 1,5 milioane de kilometri de Pământ, iar instrumentele ştiinţifice vor trebui să continue să se răcească înainte de a fi calibrate foarte precis.

Telescopul Spaţial James Webb a fost lansat la bordul rachetei Ariane 5, din portul spaţial european Kourou din Guyana Franceză.

JWST este un proiect comun dezvoltat de NASA şi agenţiile spaţiale Europeană şi Canadiană. Echipele au lucrat la acest proiect mai mult de două decenii.

El este succesorul în valoare de 10 miliarde de dolari al veteranului telescop Hubble. Lansat în 1990, telescopul Hubble a oferit oamenilor de ştiinţă imagini spectaculoase ale universului şi, deşi a suportat câteva reparaţii, el a continuat să funcţioneze şi să se dovedească extrem de eficient.

Telescopul James Webb este considerat robust, a fost construit să reziste la şocuri şi zgomote puternice. Este de 100 de ori mai puternic decât Hubble.

A fost conceput să facă observaţii aprofundate în univers faţă de predecesorul său. Obiectivul lui este să observe primele stele care au apărut în cosmos.

Cu ajutorul lui, oamenii de ştiinţă se aşteaptă să poată studia şi atmosfera planetelor îndepărtate, în speranţa că vor putea detecta semne de viaţă. JWST se va afla la 1,5 milioane de kilometri faţă de Pământ.

Next Generation Space Telescope a primit în 2002 numele James Webb, în semn de omagiu adus lui James Edwin Webb (1906 - 1992), oficial al Guvernului american, subsecretar de stat în perioada 1949 - 1952. El a fost al doilea administrator al NASA, între 1961 şi 1968. Webb a supervizat primele misiuni cu echipaj uman prin programele Mercury şi Gemini.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite