STUDIU Pământul ar fi în pragul unei extincţii în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii cred că este posibil ca planeta să fi intrat deja în al şaselea ciclu de extincţie, potrivit unui studiu publicat în Science Magazine. Până acum, planeta noastră a cunoscut cinci extincţii în masă, toate fiind declanşate de un cataclism precum asteroidul care a lovit planeta acum 66 de milioane de ani cauzând extincţia dinozaurilor.

Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că cea de-a şasea extincţie este cauzată de schimbările climatice pe care omenirea le-a adus planetei, scrie sciencedaily.com.

Cercetătorii spun că niciodată nu a existat mai multă biodiversitate pe Pământ ca acum, însă atrag atenţia că peste 320 de vertebrate au dispărut în ultimii 500 de ani.

De asemenea, 16% - 33% din toate speciile de vertebrate care există acum pe Pământ sunt pe cale de dispariţie. 

Animalele mari care nasc mai puţini pui au nevoie de habitate mai mari şi de mai multă hrană decât celelalte, motiv pentru care ele sunt în cel mai mare pericol de extincţie. 

De altfel, în ciclurile de extincţie precedente, animalele mari au fost primele care au dispărut.

În momentul în care animalele mari dispar, se dublează numărul de rozătoare şi numărul de paraziţi pe care acestea le au, potrivit studiului.

De asemenea, acolo unde populaţia umană este mare, efectele sunt vizibile asupra mediului înconjurător (defrişarea pădurilor).

Un alt efect pe care l-au mai observat oamenii de ştiinţă este că în ultimii 35 de ani, numărul de nevertebrate a scăzut cu 45%, în tmp ce populaţia umană s-a dublat.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite