Stephen Hawking, despre misterul găurilor negre: Ar putea fi o poartă de acces spre un alt Univers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stephen Hawking a prezentat o nouă teorie cu privire la găurile negre, în cadrul unei conferinţe susţinute marţi, la „KTH Royal Institute of Technology”, în Stockholm.

În cadrul conferinţei, Hawking a pus în discuţie „paradoxul informaţiei”, care susţine că datele despre steaua care a dus la formarea găurii negre nu sunt stocate în interiorul acesteia ci, mai degrabă, în graniţa care o delimitează. 

Hawking a ajuns la această concluzie de la premisa conform căreia orice particulă care intră într-o gaură neagră lasă urme ale trecerii sale pe această „graniţă-orizont”. Astfel că, atunci când particule se întorc din gaură (fenomen denumit radiaţia Hawking) ele încă deţin rămăşiţe ale informaţiei cu care au intrat, informează Washington Post.

Deşi unele informaţii sunt salvate, găurile negre ar putea fi o cale de acces către un alt Univers care permit doar intrarea, şi nu întoarcerea călătorilor în timp, susţine Hawking. 

„Gaura ar trebui să fie îndeajuns de mare şi să se rotească pentru a deveni o poartă către un alt Univers, însă nu ar oferi şi o cale de întoarcere către Universul nostru” declară faimosul cercetător.

Teoria propusă de Stephen Hawking reprezintă o încercare de a demonstra că particulele care intră într-o gaură neagră nu sunt înghiţite de această, ci sunt păstrate în graniţa-orizont. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite