Secretele creierului unui bărbat din Epoca de Fier, vechi de 2.600 de ani

Într-un nou studiu publicat marţi, cercetătorii britanici au făcut lumină în misterul conservării unui creier vechi de 2.600 de ani, care a aparţinut unui bărbat ucis printr-o lovitură care l-a decapitat, relatează CNN.

Craniul cu creierul rămas surprinzător de bine conservat a fost descoperit la un sit arheologic din Heslington, Marea Britanie – craniul mai avea ataşate maxilarul şi două vertebre.

Craniul în care cercetătorii au fost surprinşi să descopere „un material poros de un galben deschis” a fost datat la începutul Epocii de Fier între 482 şi 673 î.Hr.

Materia de un maroniu spre galben rămăsese încă intactă şi la nivel de circumvoluţiuni. Or, de obicei ţesuturile moi nu supravieţuiesc în mod natural, fără a fi conservate într-un fel sau altul. Un proces de descompunere a ţesturilor cu ajutorul unor enzime numit autoliză se produce într-un mod rapid aproape imediat după moarte, fiind accelerat de conţinutul mare de apă din creier (80%).

„Conservarea proteinelor din creierul uman în natură timp de câteva milenii n-ar trebui să fie posibilă”, e arată în studiu.

Coordonatorul studiului, Axel Petzold, de la Institutul de Neurologie al Universităţii College London, care îşi concentrează cercetările asupra filamentelor care funcţionează ca nişte armături ce susţin structurile creierului, a descoperit că ambele filamente din creier erau încă prezente. Acest lucru i-a făcut să creadă că creierul fusese conservat de proteine fibrilare acide gliale care ţin laolaltă structurile creierului.

„Proteinele sunt foarte stabile în timp dacă sunt păstrate într-un anumit mod”, a spus Petzold precizând că acesta constă în „formarea unor agregate. A fost interesant să descoperim că agregatele proteinice din creier sunt mai stabile decât ADN-ul”.

În mod normal proteinele sunt mai concentrate în straturile interioare ale creierului, în materia albă. Însă în cazul bărbatului din epoca de fier se dovedea valabil opusul: concentraţii mari de proteine se găseau în straturile exterioare, în materia cenuşie.

Astfel, procesul de descompunere, autoliza a fost practic dezactivat fiind împiedicat din părţile exterioare ale creierului.  Apoi proteinele s-au pliat într-o masă compactă, facilitând conservarea. Prin comparaţie cu un creier normal creierul acesta vechi este strâns şi compact.

Cercetătorii şi-au dat seama de acest proces după ce au studiat un creier de control: proteinele se grupau şi formau o masă compactă în decurs de trei luni.

Ipoteza lor este că creierul a intrat în contact cu o astfel de proteină, care a stopat procesul de deintegrare – nu s-a putut stabili dacă aceasta a jucat un rol în moartea bărbatului sau a ajuns în creier după moarte.

„Modul în care a murit sau cel în care a fost apoi îngropat ar fi putut contribui la conservarea creierului pe o perioadă atât de lungă”, a spus coordonatorul studiului.

Cercetătorii au descoperit că proteinele s-au decompactat după un an, însă puteau încă genera  răspuns imun şi crea anticorpi. 

„Un creier din epoca noastră s-a dizolvat pur şi simplu, dar creierul din Heslington a continuat să genereze proteine”, arată cercetătorii.

Descoperirea poate contribui la înţelegerea unor boli neurodegenerative precum Alzheimer şi demenţa care implică plierea anormală a proteinelor în mase compacte.