Schiţele din 1970 care arată cum visau oamenii că vom trăi în Cosmos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1970, NASA îşi imagina diferit modul în care oamenii vor călători în spaţiu şi vor trăi pe Staţia Spaţială Internaţională. Între timp, problemele cu banii au afectat şi agenţia americană, iar Staţia Spaţială arată mai simplu.

Acum 40 de ani, NASA credea că Staţia Spaţială va avea o cameră de comandă care ar fi semănat cu Star Trek, gravitaţie artificială şi paturi confortabile. O serie de ilustraţii din 1970 arată cum credea NASA că va arăta viitorul. Agenţia americană avea planuri serioase să colonizeze cosmosul.

Imaginile au fost incluse în broşura Space Station - Key to the Future şi erau destinate viitorului unui spaţiu uman artificial în cosmos.

Unul dintre conceptele principale este gravitaţia artificială, prin rotirea Staţiei. De asemenea, NASA îşi imagina că şi camerele astronauţilor vor fi mai mari, iar aceştia vor putea dormi în paturi confortabile. Cu toate acestea, astăzi astronauţii dorm în picioare şi se leagă de nişte chingi pentru a nu zbura prin Staţia Spaţială.

Astronauţii s-ar fi dus în spaţiu cu nişte scutere. 

image

Punctul central al Staţiei ar fi arătat aşa. 

image

Puteţi vedea mai multe imagini futuriste în galeria foto. 

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite