Scenarii pentru sfârşitul lumii

Scenarii după scenarii, care mai de care mai înfiorătoare, născute parcă dintr-o industrie dedicată sfârşitului lumii, s-au revărsat cu regularitate în mass-media, speriindu-i pe unii şi amuzându-i pe alţii. Ce aţi spune însă dacă am încerca să analizăm câteva dintre aceste teorii, pentru a vedea cât adevăr se ascunde în spatele lor?

Impactul Terrei cu un corp ceresc de mari dimensiuni

Este, după toate standardele, scenariul clasic pentru o catastrofă globală. Acuzat că a ucis dinozaurii, impactul cu un asteroid gigantic sau cu o cometă se numără printre preferatele presei şi ale scenariştilor de la Hollywood. Cât pericol prezintă însă în realitate? 

Un asteroid cu un diametru de 500 de metri, spre exemplu, ar fi capabil să producă o explozie similară celei provocate de bomba atomică de la Hiroshima, în timp ce unul cu diametrul de cel puţin 10 kilometri ar depăşi de 10.000 de ori puterea tuturor arsenalelor nucleare de pe Terra. 

Veşti proaste, însă, pentru alarmişti. Un astfel de asteroid gigant ameninţă planeta la un interval de cel puţin 70 de milioane de ani, iar dacă ne luăm după statisticile care spun că ultimul a atins Pământul în urmă cu 65 de milioane de ani, ne rămân câteva mii de milenii la dispoziţie ca să găsim o soluţie pentru evitarea unui cataclism. Plus că astronomii nu au observat încă niciun astfel de pericol cosmic. 

Ce se întâmplă însă cu asteroizii de mărimi medii? Ei bine, cel mai periculos, la ora la care citiţi acest articol, este asteroidul 2009 FD. Cu un diametru de 130 de metri, el nu poate să producă o apocalipsă în adevăratul sens al cuvântului, deşi distrugerile, în cazul în care loveşte o zonă populată, ar fi considerabile. Dar chiar şi 2009 FD are doar 0,25% şanse să ajungă pe Terra, şi asta undeva pe la sfârşitului secolului al XXII-lea. Evident, recensământul asteroizilor nu s-a terminat încă, iar unul de dimensiuni considerabile poate fi descoperit oricând. Dacă şi traiectoria sa se întâlneşte cu cea a Terrei, abia atunci vom putea începe să ne facem griji.

Încălzirea globală

Metanul (CH4) este un gaz cu un efect de seră asemănător cu dioxidul de carbon (CO2), dar de 12 ori mai eficient atunci când este vorba de păstrarea căldurii. Pentru moment, el nu contribuie prea mult la schimbările climatice actuale, mai ales că metanul nu este prezent în atmosferă în cantităţi considerabile. Problema noastră, a umanităţii, este că metanul se găseşte în rezerve de-a dreptul enorme (1.400 de miliarde tone, conform geofizicianului rus Natalia Shakhova) în solul arctic şi pe fundul oceanelor. Dezgheţarea permafrostului poate, aşadar, să declanşeze o catasfrofă globală, cum nu s-a mai întâmplat de 250 de milioane de ani, atunci când viaţa a dispărut în proporţie de 96% din mări şi 70% pe uscat. 

De fapt, supercontinentul Pangeea din Permian a cunoscut unele dintre cele mai mari deşertificări din istoria planetei noastre. Să ne păstrăm, totuşi, sângele rece în faţa acestui scenariu apocaliptic! Este adevărat că ne confruntăm cu începutul unei încălziri globale, dar specialiştii în climatologie sunt de părere ca va fi nevoie de sute de ani pentru ca metanul din oceane să poată fi eliberat în atmosferă şi să recreeze condiţiile din Permian.

Un război nuclear

Spectrul unui război nuclear este, totuşi, cel mai periculos dintre toate. În fond, nu au trecut decât câteva decenii de la încheierea Războiului Rece, perioadă în care numai arsenalul nuclear al URSS-ului şi al Statelor Unite ale Americii reprezenta echivalentul a nu mai puţin de patru tone de TNT pentru fiecare locuitor al Terrei. Chiar şi după cursa dezarmărilor din ultimii ani, SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Israelul sau Franţa, asta ca să nu mai pomenim şi de India, Pakistan sau Coreea de Nord, deţin împreună echivalentul a cel puţin o tonă de TNT pentru fiecare pământean. 

Un studiu realizat în anul 2006 de Societatea Americană de Geofizică arăta că un război nuclear între, să zicem, India şi Pakistan, ar produce între 6 şi 30 de milioane de victime încă din primele zile. Urmările unui astfel de conflict ar fi însă şi mai devastatoare. Peste 5 milioane de tone de praf ar fi aruncate în atmosferă, producând o răcire globală pentru aproape zece ani. Marile zone cerealiere din emisfera nordică ar fi puternic afectate, iar foametea ce va urma ar duce la un număr uriaş de victime umane. Extrapolând aceste cifre la un conflict planetar, devine destul de evident că omenirea nu ar avea nicio şansă de supravieţuire, iar războiul nuclear rămâne cea mai probabilă cauză a unei Apocalipse.

Citeşte alte zece scenarii apocaliptice pe stiintasitehnica.com