Ruşii au pierdut controlul asupra unui vehicul spaţial: Ce se va întâmpla cu el?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În caz că ţi-a plăcut filmul Gravity şi te-ai întrebat cât de probabil e să se întâmple aşa ceva în realitate, realitatea te-a prins din urmă.

Roscosmos, agenţia spaţială a Rusiei, a pierdut controlul vehiculului spaţial robotizat Progress 59 şi cel mai probabil acesta va intra în atmosfera Pământului, unde va fi distrus de frecarea cu aerul.

Vehiculul Progress 59 a suferit o defecţiune majoră la puţin timp după lansarea pe orbită, care s-a derulat marţi, într-o misiune de alimentare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI). Imaginile transmise de la bordul capsulei Progress 59 arată că vehiculul se roteşte ameţitor, Pământul şi Soarele apărând şi ieşind din cadru.

Problemele au apărut la puţin timp după ce Progress 59 a fost lansat în spaţiu cu ajutorul unei rachete ruseşti Soyuz, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Progress 59 nu are echipaj uman la bord, dar transporta peste trei tone de alimente, combustibil şi alte materiale necesare aprovizionării şi funcţionării ISS. Controlorii de zbor ruşi au abandonat planurile de a încerca conectarea vehiculului la SSI, operaţiune care era programată pentru joi, potrivit purtătorului de cuvânt al NASA Rob Navias, citat de space.com.

<a href="http://playtech.ro/2015/filmul-gravity-partial-devenit-realitate-un-vehicul-spatial-rusesc-nu-mai-poate-fi-controlat-video/" target="_blank" rel="nofollow">Vezi la Playtech cu ce pericol se confruntă ruşii!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite