Rusia a anunţat distrugerea unui rezervor de rachetă aflat pe orbita Pământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansarea în spaţiu a satelitului ştiinţific Spektr-R, în 2011. Rezervorul rachetei a fost distrus acum pe orbită
Lansarea în spaţiu a satelitului ştiinţific Spektr-R, în 2011. Rezervorul rachetei a fost distrus acum pe orbită

Agenţia spaţială rusă a anunţat duminică că a constatat distrugerea unui rezervor de rachetă ce orbitează Pământul, care a fost folosit în 2011 pentru a lansa radiotelescopul Spektr-R, fostul "Hubble rusesc", scrie AFP.

Potrivit Roskosmos, este vorba de etajul superior al rachetei Fregat-SB. "Distrugerea a avut loc la 8 mai, între orele 8.00 şi 9.00 la Moscova (5.00 şi 6.00 GMT) deasupra Oceanului Indian", potrivit comunicatului agenţiei. 

Agenţia spaţială rusă a spus că "adună informaţii despre numărul" fragmentelor create prin distrugerea rezervorului.

Roskosmos nu a precizat cauza acestui incident. 

Forţele armate aeriene ale SUA au indicat sâmbătă pe Twitter că au detectat 65 de fragmente provenite în urma acestei distrugeri, care nu este cauzată de o coliziune cu o altă navă spaţială.  

Racheta Fregat-SB a fost folosită la 18 iulie 2011 pentru a trimite pe orbită radiotelescopul Spektr-R (RadioAstron), supranumit "Hubble rusesc" şi care avea drept scop să observe în special găurile negre, stelele de neutroni şi câmpurile magnetice. 

Acest telescop, a cărui durată de viaţa s-a terminat în ianuarie 2019, a fost înlocuit în iulie 2019 de Spektr-RG, dezvoltat în cooperare cu Germania.

Misiunea de cercetare a Spektr-RG trebuie să dureze şase ani şi jumătate, dintre care patru ani de scanare a cerului înstelat  şi doi ani şi jumătate de observare a obiectelor din univers la cererea comunităţii ştiinţifice internaţionale. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite