Racheta nazistă care a pus omul pe Lună: În urmă cu 70 de ani, Adolf Hitler teroriza Europa cu „Arma răzbunării“

În ultimul an din Al Doilea Război Mondial, când Germania mai credea că poate câştiga, Adolf Hitler aproba atacul asupra Londrei cu racheta V2. „Arma răzbunării“, după cum a fost denumită aceasta, avea să devină invenţia care să pună omul pe Lună.

Racheta V2, sau „Arma răzbunării“, a fost cea mai puternică dezvoltată de germani. Numele a pornit de la propaganda nazistă, care a vrut astfel să ofere un răspuns pe măsură bombardierelor aliate care atacau tot mai multe oraşe germane, începând din 1942 şi până când Germania a capitulat.

După ce Germania a fost învinsă, URSS, SUA şi alte ţări au avut acces la toate planurile prin care oamenii lui Hitler sperau să câştige războiul. Printre acestea erau şi cele pentru V2. Racheta care a îngrozit în ultimul an de război Europa a ajuns să rămână în istorie drept „strămoşul“ tuturor rachetelor moderne, inclusiv al celor folosite în cadrul programelor spaţiale ale Statelor Unite ale Americii şi URSS.

Guvernele american, sovietic şi britanic au avut acces atât la schiţele tehnice ale V2, cât şi la oamenii de ştiinţă germani care au fost însărcinaţi cu crearea rachetelor prin Operaţiunea Paperclip, Osoaviahim, respectiv Backfire. În perioada de folosire drept armă de distrugere, au fost lansate peste 3.000 de rachete V2, iar Londra a fost cel mai vizat oraş de germani. Au mai figurat pe listă Antwerpen şi Liege.

Într-un documentar BBC din 2011, se menţiona că atacurile au provocat moartea a aproximativ 9.000 de civili şi militari, iar în timpul producerii armei au murit alte aproximativ 12.000 de persoane, deşi unele statistici indică şi 20.000 de morţi.

Oraşul Antwerp, după un atac cu rachetă V2

O premieră în război şi aviatică

„Dintr-o dată, s-a auzit o explozie puternică în faţa mea şi un nor de moloz s-a înălţat în aer şi acesta a fost un atac cu V2. Era o armă a terorii, nu ştiai când atinge ţinta, venea din senin şi... bang!“, aşa îşi aminteşte un om care a prins Al Doilea Război Mondial un atac cu V2. BBC trece în revistă istoria V2 şi ceea ce a însemnat această armă pentru omenire.

Racheta V2 a fost construită cu costuri imense, mai ales de vieţi omeneşti, dar Wernher von Braun, creatorul acesteia, a ajuns să fie un erou al timpurilor moderne în care omul a ajuns în spaţiu şi pe Lună. Puterea imensă a rachetei V2 o putea ridica la circa 80 de kilometri în aer. Era propulsată de etanol lichid şi oxigen şi era mult mai sofisticată decât orice altceva puteau folosi puterile aliate.

Practic, racheta V2 a fost prima despre care se poate spune că a ajuns în spaţiu. De asemenea, au mai debutat pe aceasta sisteme care aveau să fie folosite în cursa spaţială dintre URSS şi SUA. Printre acestea se numără sistemul automat de ghidare. Deşi analog şi nu digital ca în prezent, după ce coordonatele erau fixate, giroscopul stabiliza racheta şi aceasta zbura fix spre locul ţintit.

Decolarea spre Lună, folosind o rachetă derivată din V2

Cea mai importantă componentă a V2: creatorul

Sovieticii şi americanii şi-au împărţit „prada“ de război oarecum egal, numai că von Braun nu a vrut să colaboreze cu cei dintâi. Astfel, URSS a obţinut fabrica pentru V2 şi poligonul, iar „creierul“ s-a predat americanilor şi a ajuns în SUA. Acolo, el şi-a putut urma visul de a dezvolta zborul spaţial, oferind americanilor cea mai de preţ creaţie germană. În 1961, SUA îl lansau în spaţiu pe Alan Shepard cu o rachetă Redstone derivată direct din V2. În acelaşi an, sovieticii îl trimiteau în spaţiu pe Iuri Gagarin. Opt ani mai târziu, americanii puneau un om pe Lună.

„Am ajuns pe Lună folosind tehnologia din V2, dar dezvoltarea acesteia a necesitat resurse imense, unele dintre ele sumbre“, a declarat Doug Millard, istoric şi curator pentru tehnologia spaţială la Science Museum din Londra. În prezent, la 70 de ani de la primul atac cu V2, rachetele sunt în esenţă la fel: folosesc combustibil lichid, sistem de ghidare automat cu giroscop şi arată la fel. „Rachetele nu s-au schimbat cu adevărat. Încă trăim în era V2“, a mai spus Millard.