Prima fotografie făcută vreodată unei găuri negre a fost dezvăluită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima fotografie a unei gauri negre Captura via YouTube

Prima fotografie făcută vreodată unei găuri negre a fost prezentată pe 10 aprilie de oamenii de ştiinţă de la Event Horizon Telescope Collaboration.

Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât Pământul - şi a fost descrisă de cercetători drept „un monstru“, potrivit BBC. Ea se află la 500 milioane de miliarde de kilometri distanţă, în cadrul galaxiei M87 şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.

”Găurile negre sunt cele mai misterioase obiecte din Univers”, a declarat Sheperd Doeleman, directorul proiectului, înainte de a dezvălui fotografia. 

Interpretarea primei fotografii cu o gaură neagră 

Imaginea prezintă un inel strălucitor, format în timp ce lumina este întinsă în jurul gravitaţiei extrem de puternice din jurul găurii negre, care este de 6,5 miliarde de ori mai masivă decât Soarele”, arată un comunicat al Proiectului Event Horizon.

Umbra pe care o vedem prezintă efectele pe care gravitaţia le are asupra undelor radio emise din materia dimprejurul găurii negre, într-o regiune mai largă decât ”graniţa” acesteia. Astfel, gravitaţia modifică forma spaţiului şi a timpului, generând această umbră circulară, stranie.

Dezvăluirea a fost făcută în urma unor conferinţe de presă desfăşurate simultan, la Bruxelles, Lyngby, Santiago, Shanghai, Tokyo, Taipei, şi Washington D.C. Această imagine a fost obţinută în urma a 20 de ani de muncă, în cadrul cărora cercetătorii au studiat găurile negre, au construit cele 8 telescoape şi le-au mutat în diferite părţi ale lumii.

Vorbim despre găuri negre din secolul al XVIII-lea, însă niciun telescop nu a reuşit până acum să observe vreuna şi cu atât mai puţin s-o fotografieze.

Cum a fost obţinută fotografia

Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI), potrivit European Southern Observatory, care face parte din EHT. Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeaşi mărime cu cea a Pământului.

Mai bine de un an de muncă a fost necesar în vederea retranscrierii datelor în fotografie. Pentru mai multă siguranţă, munca a fost făcută de patru ori. Toţi obţin aceeaşi imagine frumoasă, un rotund întunecat pe un halou roşu - umbra găurii negre pe discul de materie care-o înconjoară.

Procesul obţinerii fotografiei a fost unul dificil, deoarece oamenii de ştiinţă au avut nevoie de vreme bună în toate cele 8 părţi ale lumii în care se aflau telescoapele. Pentru a reduce şansele de ploaie, acestea au fost construite în regiuni aride, precum Polul Sud sau deşertul Atacama din Chile.

Cercetătorii au vrut să obţină mai multe detalii în urma acestui proiect despre felul în care găurile negre cresc, şi ce face de fapt ca materia din jurul acestora să fie absorbită. Răspunsul la aceste întrebări ar putea explica de ce materia din jurul găurii negre din galaxia noastră, Sagittarius A, este neobişnuit de întunecată pentru o gaură neagră.

Un alt lucru pe care au vrut să îl afle cercetătorii este de ce găurile negre din centrul anumitor galaxii, precum M87, propagă unde masive de particule subatomice în afara galaxiei, în univers. 

Existenţa găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele. În iunie 2018, cercetătorii de la Universitatea Naţională Australiană au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din Univers.

Găurile negre sunt alcătuite din cantităţi uriaşe de materie strânsă într-o zonă mică, potrivit NASA, creând un câmp puternic gravitaţional care atrage totul din jur, inclusiv lumina. Gaura neagră supermasivă, cunoscută drept quasar, creşte atât de repede încât poate înghiţi o masă de mărimea Soarelui la fiecare două zile. Iar în ianuarie 2019, oamenii de ştiinţă au depistat cea mai bătrână gaură neagră din univers pentru prima dată. 

Această imagine reprezintă o reuşită extrem de importantă pentru oamenii de ştiinţă, demonstrând teoria relativităţii a lui Albert Einstein, pe care fizicienii o folosesc ca un ghid al universului. 

În cadrul transmisiunii de mai sus, a fost explicat întregul proces în urma căruia fotografia a fost obţinută, precum şi ce reprezintă aceasta.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite