Preşedintele României. Deepfake?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedinte deepfake

Alegerile prezidenţiale sunt cele mai importante în ceea ce priveşte direcţia geopolitică şi geostrategică pe care va fi aşezată ţara. De asemenea, sunt alegerile în care se utilizeză cele mai multe resurse şi se dau cele mai dure atacuri, atât din interior, cât şi din exterior.

Tabloul politic al anului 2019 arată aşa: Klaus Iohannis urmăreşte să obţină un al doilea mandat, în timp ce: Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor, Dan Barna sau Mircea Diaconu, încearcă să îi ia locul. Sunt, oare, alegerile prezidenţiale din România supuse „Ameninţării deepfake”? Dacă da, reprezintă asta o problemă de securitate naţională?

Acest articol nu îşi propune să aibă caracter exhaustiv, ci urmăreşte să ridice gradul de conştientizare în ceea ce priveşte „Ameninţarea deepfake. Această problemă, neglijată în discursul public din România, poate produce daune severe democraţiei. Ce se întâmplă când nu mai putem crede ce auzim şi ce vedem? O vorbă din popor spune asa: „Nu crede nimic din ce auzi şi doar jumătate din ce vezi”, dar cum reacţionăm atunci când: atât persoana, cât şi sursa „sunt” credibile?

Ce este, aşadar, „Ameninţarea deepfake”? O combinaţie între „deep learning” şi „fake” menită să altereze percepţia publicului asupra unui individ, adică materiale audio sau video, modificate folosind inteligenţa artificială, pentru a arăta diverse persoane spunând sau făcând lucruri pe care nu le-au spus sau făcut niciodată. Deepfake este o unealtă pentru: dezinformare, manipulare, deformare a realităţii, neîncredere, panică, decredibilizare, mutare a atenţiei, răzbunare ş.a. – iată câteva exemple:

Pentagonul a iniţiat demersuri de combatere a „Ameninţării deepfake”. Congresul SUA solicită marilor companii din social media să implementeze proceduri care să protejeze utilizatorii în faţa dezinformării. Facebook, Twitter şi Google iau în considerare schimbarea politicilor de funcţionare pentru a putea avea răspuns la problema deepfake, informează Bloomberg.

Preşedintele Comisiei de Intelligence a Camerei Reprezentanţilor, Rep. Adam Schiff (D-Calif.), consideră că utilizarea deepfake-urilor poate da naştere unor „scenarii de coşmar” în timpul campaniei electorale din 2020. În timp ce senatorul Republican din Florida, Marco Rubio, a afirmat că pentru a ameninţa Statele Unite este suficient să ai abilitatea de a produce conţinut video realistic, dar fals, care poate submina alegerile electorale şi poate arunca ţara într-o cumplită criză internă care o va slăbi profund.

În România, Strategia Naţională de Apărare a Ţării punctează că: „În mod tradiţional, ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa apărării şi securităţii sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate necesită o abordare extinsă (...) Ameninţările reprezintă capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate. Riscurile reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct sau indirect asupra securităţii naţionale. Vulnerabilităţile sunt consecinţe ale unor disfuncţii ori deficienţe sistemice, care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei ameninţări sau a unui risc.

Câmpul de luptă pe care se desfăşoară acest război hibrid este percepţia. Are România o vulnerabilitate la nivelul percepţiei cetăţeanului?

O ţară care savura OTV, Surprize-surprize, Trădaţi în dragoste, show-uri de Wrestling, ş.a., arată apetit pentru senzaţionalul-ireal. O ţară în care televiziunile de ştiri doar rareori informează, în restul timpului promovând agendele unor diverse grupuri de interese, teorii ale conspiraţiei sau horoscopul, arată un nivel de referinţă scăzut în ceea ce priveşte calitatea şi veridicitatea informaţiei. O ţară în care politicienii au un nivel cultural similar show-urilor şi informaţiilor de mai sus, arată că democraţia este şubredă. Prin urmare, sunt cetăţenii români predispuşi să cadă într-o capcană a deepfake-urilor?

Nu putem şti, apriori, dacă aceste alegeri prezidenţiale vor fi perturbate şi nici, dacă da, de către cine. Ce putem şti, însă, este că avem o vulnerabilitate lesne de identificat pentru un potenţial iniţiator de campanii deepfake.

Întorcându-ne la situaţia politică din România

Reamintim că 2014 a fost primul an în care mediul online a fost semnificativ relevant. Adică, cea mai recentă campanie pentru alegerile prezidenţiale a fost şi prima în care echipele candidaţilor cu şanse s-au concentrat serios asupra comunicării în mediul online.

Ca efect, campania din online, în special cea desfăşurată pe Facebook, l-a ajutat pe Klaus Iohannis să devină Preşedinte. Acea campanie a avut caracter pozitiv, deşi au existat atacuri politice, ele nu au intrat niciodată în sfera deepfake – acest mod de alterare a conţinutului audio sau video a luat amploare în anii ce au urmat.

În 2019 putem avea o competiţie complet diferită, o înregistrare audio/video ar putea deveni virală, înainte de a fi identificată drept deepfake. Agenţi externi sau rivali politici ar putea folosi deepfake-uri, în unul dintre următoarele scenarii, cu o zi sau două înainte de alegeri:

  • un candidat ar apărea susţinând că, dacă va deveni Preşedinte, România trebuie să iasă din UE şi NATO pentru a-şi redobândi suveranitatea;
  • un altul ar putea fi surprins în timp ce ia mită, asigurându-l pe cel care i-o oferă că va beneficia de protecţie de la cel mai înalt nivel;
  • altul ar fi prezentat într-o discuţie cu un grup restrâns, în timpul căreia afirmă că doreşte să declare război unui stat vecin pentru redobândirea de teritorii;
  • o înregistrare telefonică a unei convorbiri între un candidat şi un lider terorist ar fi dată publicităţii;
  • sau o înregistrare cu caracter pornografic, înfăţişând un candidat, ar umple toate colţurile Internetului;

Cum ar reacţiona societatea? Cu siguranţă, echipa de campanie a candidatului atacat ar ieşi public să anunţe materialul audio sau video ca fiind fals. Însă, cetăţeanul obişnuit să creadă ce aude şi vede, va fi, cel mai probabil, convins că este real. Ceilalţi candidaţi vor căuta să profite sau vor ieşi în apărarea celui în cauză? Instituţiile statului, partidele, presa, societatea civilă, influencerii vor putea acţiona suficient de repede pentru a limita daunele unui astfel de atac?

Dacă un candidat, pe care sondajele îl arată cu şanse reale de accedere în turul doi, va fi victima unei campanii deepfake şi va pierde suficient de multe voturi astfel încât să nu prindă unul dintre primele două locuri, se vor relua alegerile? Dacă se întâmplă asta cu candidatul pe care sondajele îl dau drept câştigător în turul doi, va fi democraţia în pericol?

O altă problemă generată de tehnologia deepfake este următoarea. Pe termen scurt, oricine (candidat sau nu) poate nega orice înregistrare audio sau video, catalogând-o drept deepfake şi câştigând astfel timp pentru a-şi construi apărarea sau pentru a trece de ziua alegerilor.

În concluzie, este necesar ca toţi actorii decidenţi, instituţiile statului, partidele, presa, societatea civilă şi cetăţenii să cunoască existenţa „Ameninţării deepfake” şi implicaţiile pe care le poate produce.

Alegerile prezidenţiale sunt vulnerabile în faţa unei campanii deepfake. O astfel de acţiune este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Mai mult, riscul de manifestare este tot mai ridicat, pe măsură ce deepfake-urile devin din ce în ce mai credibile, mai rapid şi mai uşor de realizat.

Dacă rămânem în ignoranţă, societatea, aşa cum o ştim, se poate răsturna în câteva zile şi democraţia poate să decadă în post-adevăr. În politică, dacă o armă poate produce efecte puternice asupra adversarului, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite