Pierdut şi găsit în spaţiu: sonda Beagle 2 a fost regăsită intactă pe Marte, la 11 ani de la dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2002,Agenţia Spaţială Europeană a simulat, printr-o fotografie, aterizarea lui Beagle 2 pe Marte. FOTO AFP
În 2002,Agenţia Spaţială Europeană a simulat, printr-o fotografie, aterizarea lui Beagle 2 pe Marte. FOTO AFP

Agenţia spaţială britanică a rezolvat misterul privind dispariţia, în urmă cu 11 ani, a modulului marţian Beagle 2, anunţând că sonda transportată de satelitul ştiinţific Mars Express a ajuns pe suprafaţa planetei roşii în ziua de Crăciun din 2003.

După 11 ani de cercetări, sonda britanică Beagle 2, care a fost declarată oficial pierdută definitiv pe 6 februarie 2004, a reapărut în radarele agenţiei spaţiale: „Beagle 2, pe care o consideram pierdută din 2003, a fost descoperită parţial deschisă pe suprafaţa planetei“, a explicat, vineri, UK Space Agency,  într-un comunicat.

De altfel, dispariţia modulului a pus într-o lumină negativă misiunea Mars Express, care era şi prima explorare a unei alte planete a Sistemului Solar lansată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), o misiune care continuă şi în prezent.

Explicaţia dispariţiei: Beagle 2 nu şi-a deschis „petalele“
Imaginile identificate, potrivit The Guardian, atestă că modulul Beagle 2, cu o greutate de aproximativ 70 de kilograme, nu s-a dezintegrat la impactul cu solul marţian, contrar celor crezute de oamenii de ştiinţă. De fapt, motorul de concepţie britanică a reuşit să aducă sonda la sol, aparent intactă, la cinci kilometri de bazinul prăfos „Isis Planitia“, locul prevăzut pentru atingerea suprafeţei lui Marte. După deschiderea paraşutelor şi a sistemelor gonflabile de protecţie la aterizare, Beagle 2, care avea forma asemănătoare unui disc la intrarea în atmosfera marţiană, trebuia să-şi deschidă „petalele“ dotate cu captatoare solare, pentru alimentarea cu energie, şi să înceapă să comunice cu ajutorul unei antene.

Beagle 2, carcasa din spate şi, posibil, una dintre paraşutele sale, aşa cum reiese de pe imaginile surprinse de camerele de pe Mars Reconnaissance Orbiter. FOTO Universitatea din Leicester / Nasa / JPL

beagle 2

Sonda Beagle 2 reperată pe Marte. FOTO UK Space Agency

 

beagle 23

Beagle 2, în căutarea unor urme de viaţă
Însă, după separarea lui Beagle 2 de sonda Mars Express, care a călătorit prin spaţiu şase luni şi peste 400 de milioane de kilometri pentru a intra pe orbita lui Marte, savanţii au pierdut orice contact cu modulul care a ajuns, după cum s-a dovedit vineri, pe suprafaţa planetei. Totuşi, potrivit directorului general al ESA, Jean-Jacques Dordain, „nu se poate vorbi despre un eşec total. Cel puţin, a avut loc o atingere a suprafeţei lui Marte“.

Sonda spaţială Mars Express, lansată pe 2 iunie 2003 de pe cosmodromul Baikonur din Kazakhstan,  cu ajutorul unei rachete Soyuz-Fregat, avea ca scop căutarea eventualelor semne de viaţă pe Marte. Modulul Beagle 2, dotat cu o foreză, ar fi trebuit să folosească porţiuni de sol marţian de la o adâncime de doi metri.

Descoperirea lui Beagle 2, ca o „analogie fotbalistică“
Cercetătorul britanic Colin Pillinger, considerat tatăl lui „Beagle 2“, care a murit în luna mai 2014, ar fi recurs la o „analogie fotbalistică", un sport pe care îl adora, pentru a descrie vestea nesperată anunţată vineri, potrivit văduvei sale, scrie Mediafax. Pillinger ar fi comparat „aterizarea reuşită“, (dar) însoţită de o incapacitate de a comunica, cu „un şut spre bara transversală", a glumit aceasta.

Modulul regăsit pe Marte a fost botezat după HMS Beagle, nava la bordul căreia naturalistul britanic Charles Darwin, autorul celebrei teorii a evoluţiei speciilor, a navigat în oceanul Pacific în anii 1830.

Explorarea spaţială continuă. La începutul lunii decembrie, NASA a lansat cu succes capsula Orion, pentru un zbor de test, primul vehicul spaţial de la programul Apollo şi până în prezent, care va putea transporta un echipaj uman dincolo de orbita terestră, în jurul Lunii, iar, într-o zi, poate către Marte.
 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite