Olandezii care îl contrazic pe Einstein: până la urmă, Dumnezeu joacă zaruri

Olandezii care îl contrazic pe Einstein: până la urmă, Dumnezeu joacă zaruri

Albert Einstein a formulat teoria după care ştiinţa se ghidează şi azi.

Albert Einstein este poate cel mai mare şi mai cunoscut fizician al secolului precedent, dar asta nu înseamnă că teoriile sale nu pot fi infirmate. Au fost potrivite acelor vremuri, dar ştiinţa nu stă pe locul. Un experiment recent dovedeşte cum s-a înşelat în privinţa fizicii cuantice.

Cercetători de la Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda au realizat un experiment care a dovedit unul dintre principiile fundamentale din teoria cuantică, contrazicându-l astfel pe Albert Einstein, unul dintre fizicianii care n-au crezut niciodată în principiile cuantice. Concluziile experimentului reprezintă o reevaluare ale principiilor de bază presupuse de Modelul standard, cunoscut sub numele de „principiul de localitate”, conform căruia un obiect este direct influenţat de mediul din vecinătatea sa.

"Negarea" teoriilor lui Einstein vin pe fondul presupunerii lui că fizica cuantică are nevoie să dovedească o acţiune fantomatică la distanţă şi a refuzat să accepte noţiunea că Universul ar putea să se comporte într-un fel atât de ciudat şi, în aparenţă, întâmplător. Principiile cuantice presupun că două particule separate ar putea fi „încâlcite” atât de mult, încât simpla observare a unei particule ar influenţa-o instantaneu pe cealaltă, indiferent de distanţa care le separă. Albert Einstein a ironizat o aşa presupunere, scrie Playtech

Dumnezeu nu joacă zaruri, a spus Albert Einstein despre aceste mecanisme cuantice, dar se pare că nu e nevoie de vreun Dumnezeu şi nici de zaruri. Aceşti cercetători olandezi au descris experimentul lor ca pe un test Bell lipsit de ambiguităţi, referindu-se la un experiment propus în 1964 de fizicianul John Stewart Bell pentru a dovedi că acţiunea fantomatică la distanţă este reală. Ei au eliminat toate acele posibile variabile ascunse care ar putea să ofere o explicaţie pentru reacţia la distanţă bazată pe legile fizicii clasice.

Opoziţia lui Einstein a stat în picioare fără să fie contestată până prin anii '70, când o serie de experimente de mare precizie realizate de echipe diferite de fizicieni au generat tot mai multe dubii, prin explicaţii alternative cunoscute sub numele de „loopholes” (le poţi înţelege drept „portiţe de scăpare", în ceea ce priveşte posibilitatea ca două particule anterior „încâlcite”, chiar dacă ajung să fie separate de întregul Univers, să poată să interacţioneze instantaneu.

Ce a presupus experimentul din Olanda

Experimentul realizat de un grup de oameni de ştiinţă coordonaţi de Ronald Hanson, profesor de fizică la Institutul de Nanoştiinţe Kavli, reprezintă cea mai puternică dovadă găsită până în prezent care sprijină principiile fundamentale ale teoriei mecanicii cuantice despre existenţa unui univers bizar, creat dintr-o „ţesătură” de particule subatomice. Astfel, materia nu se formează până când nu este observată şi timpul se scurge atât înapoi, cât şi înainte.

Ei au reuşit să pună în legătură doi electroni, la o distanţă de 1,3 kilometri, care au schimbat apoi informaţii între ei. Fizicienii folosesc termenul entanglement pentru a se referi la o pereche de particule care au fost generate într-o asemenea manieră încât nu pot fi descrise independent. Cercetătorii au plasat două diamante în două locuri din colţuri opuse ale campusului Universităţii Delft. Fiecare diamant a conţinut o trapă minusculă pentru electroni unici, care deţin o proprietate magnetică, denumită spin. Pulsuri de microunde şi energie laser sunt apoi utilizate pentru a conecta şi pentru a-l măsura.

Distanţa măsurată de detectoare amplasate în colţuri opuse ale campusului a asigurat faptul că nu s-a realizat niciun schimb de informaţii (între cei doi electroni) prin mijloace confidenţiale în perioada de timp în care erau efectuate măsurători. Potrivit mecanicii cuantice, particulele nu capătă proprietăţi formale până când nu sunt măsurate sau observate într-un anumit fel. Până atunci, ele pot să existe, simultan, într-unul sau mai multe locuri deodată. Odată măsurate, ele devin parte din realitatea clasică, existând într-un singur loc.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: