NASA a descoperit gheaţă uşor accesibilă sub suprafaţa planetei Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: NASA
Foto: NASA

Gheaţa s-ar putea ascunde la doar 2,5 centimetri sub suprafaţa Planetei Roşii, arată un nou studiu al agenţiei spaţiale americane.

Unul dintre cele mai importante elemente care ar putea permite explorarea sistemului solar îl reprezintă localizarea apei, care ar putea fi folosită pentru hidratare, dar şi pentru crearea combustibilului de rachetă.

NASA a publicat o ”hartă a comorii” (foto jos), care prezintă locaţii în care gheaţa se poate ascunde pe Marte. Culorile reci de pe această hartă reprezintă gheaţa mai apropiată de suprafaţă, în timp ce culorile mai calde arată gheaţa aflată la o distanţă mai mare. În unele locuri, aceasta s-ar afla la numai 2,5 centimetri de suprafaţă.

”Ai putea folosi o lopată ca să scoţi această gheaţă la suprafaţă” remarcă Sylvain Piqueux, autorul studiului şi membru al Laboratorului de Propulsie al NASA. ”Continuăm să adunăm date cu privire la gheaţa îngropată pe Marte, încercând să stabilim cele mai bune locuri pentru o aterizare a astronauţilor” a adăugat cercetătorul.

Imagine indisponibilă

Foto: NASA

Localizarea gheţii este extrem de importantă pentru a realiza lansări cu echipaj uman spre Planeta Marte, şi ar putea ajuta la stabilirea unor locaţii de desfăşurare a unor proiecte precum baza marţiană plănuită de SpaceX. Datorită atmosferei de pe Marte, majoritatea apei aflată la suprafaţa planetei se evaporă foarte rapid, arată Engadget.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite