14 mai 2018, 11am, Port aux Basque

Temperatura a crescut cu trei grade faţă de ieri. Termometrul nu mai arată 1°C, ci 4°C. Vântul nu mai bate cu 50 de noduri, ci doar cu 40. Se simte deja aerul subtropical. M-am trezit de dimineaţă cu priveliştea orăşelului pitoresc Port aux Basque, unde am oprit pentru a ne aproviziona cu alimente. Am rămas fără fructe, verdeţuri, brânză, iaurt şi probabil şi fără praf de copt, judecând după lipsa de prăjituri cu care ne confruntăm zilnic.
 
Port aux Basque este genul de loc unde vrei să-ţi aşezi cortul şi să pescuieşti la homar, de la răsărit până la apus, sau unde vrei să te retragi ca să scrii o carte sau unde vrei să te ascunzi când simţi că viaţa te transformă într-un cinic. Este sălbatic şi totuşi liniştit, feroce, dar primitor. Am stat pe punte toate cele două ore cât i-a luat RIB-ului să preia proviziile de la mal şi să le aducă la bord. M-am lăsat hipnotizată de simplitatea sa!

A mai rămas o săptămână din expediţie. Au trecut trei şi a mai rămas una. Marţea viitoare voi fi pe uscat. Marţea viitoare, săraca mea colegă de cabină, Diana, dă răul de mare, pe răul de uscat, căci da, există şi rău de uscat. Când petreci mult timp pe mare, creierul se obişnuieşte cu mişcarea continuă a apei, iar odată ajunşi pe uscat, unii, mai „norocoşi”, au viaţă grea până se acomodează cu lipsa acestei mişcări. Diana îmi povestea cum în primele trei zile nu-şi poate conduce maşina pentru că este ameţită constant şi se simte de parcă este în stare avansată de ebrietate. Când se spală pe dinţi, trebuie să se ţină cu mâna de chiuvetă, altfel se prăbuşeşte pe podea. Când stă pe scaun şi lucrează, trebuie să se ţină cu mâna de birou, altfel se prăbuşeşte pe podea. Când trebuie să coboare trepte, nu le mai coboară, altfel se prăbuşeşte pe podea. Mie încă îmi mai vine să râd când aud astfel de poveşti, dar povara este reală.

Costurile expediţiei

Acum, cât am avut timp liber, am încercat să calculez costul total al expediţiei, pe baza informaţiilor oferite de Igor şi de John, ofiţerul de logistică, dar încă îmi dă cu virgulă: 20.000 de dolari se cheltuie zilnic pe combustibil; 40.000 de dolari a fost costul uleiului de motor necesar pentru toată luna; 100.000 de dolari se cheltuie pe mâncare; alte 150.000 pe salariul echipajului; fiecare lansare la apă a CTD-ului costă 10.000 de dolari şi până acum au fost vreo 50 astfel de lansări. Echipamentele care se ataşează la acostare costă 9.000 de dolari bucata şi sunt vreo 40 în total; 6.000 de dolari costă internetul zilnic; 30.000 sunt necesari doar pentru întreţinerea echipamentului care măsoară curenţii; seringile de 250 de ml, cu care Steve ia mostre pentru analiza freonilor, costă 800 de dolari bucata şi sunt, cu totul, vreo 50. Lista este, însă, mult mai lungă. Pare mult şi, de fapt, este mult, dar în acelaşi timp vorbim de un vapor de 97 de metri, cu patru motoare, fiecare de 16 cilindri (echivalentul a patru locomotive), încărcat cu aparatură ultraperformantă, care operează la capacitate maximă, 24/7, timp de o lună.

________________________________________

Întreg jurnalul Antoniei, pe Savantgarde.ro.