Jupiter, un „lunetist” spaţial: planeta ar trimite comete către Pământ, în loc să le oprească

Jupiter, un „lunetist” spaţial: planeta ar trimite comete către Pământ, în loc să le oprească

Până acum, se credea că gigantul din sistemul nostru solar proteja Pământul de cometele şi asteroizii care l-ar fi pus în pericol, însă o nouă cercetare arată că situaţia ar fi, de fapt, mai complicată decât credeam.

Ştiri pe aceeaşi temă

Datorită masei sale uriaşe, se crede că Jupiter acţionează ca un fel de scut spaţial care atrage sau redirecţionează toate resturile rămase de la formarea sistemului nostru solar. Însă, în ultimele două decenii, această teorie a început să piardă adepţi.

Unul din criticii săi, Kevin Grazier, fost membru al NASA, a încercat să demonstreze contrariul: că Jupiter este de fapt un soi de ”lunetist” în sistemul solar, care redirecţionează obiectele periculoase către planetele telurice, precum Pământul.

Ultimele studii ale lui Grazier au fost publicate în 2018 în Astronomical Journal şi 2019 în Monthly Notices, analizând modalităţile în care obiectele din afara sistemului solar sunt afectate de Jupiter, Saturn, Neptun şi Uranus, precum şi felul în care câteva corpuri spaţiale au fost transformate de Jupiter în comete cu un potenţial deosebit de periculos.

”Nu aş spune că teoria conform căreia Jupiter este un scut se află în pericol - aş spune că a fost complet infirmată” a spus Grazier, întrebat despre efectul studiilor sale de către cei de la Gizmodo. ”Simulările noastre arată că este la fel de probabil ca Jupiter să trimită comete către Pământ precum să le îndepărteze de acesta”.

Studiile lui Grazier arată cum centaurii, corpuri mici din sistemul solar care se află în apropiere de Jupiter şi Neptun, sunt transformaţi de Jupiter în comete potenţial periculoase pentru planeta noastră. Practic, orbitele centaurilor evoluează sub influenţa planetelor din apropierea lor, care le redirecţionează către orbite aleatorii. Dintre aceste planete, cea mai importantă este, evident, Jupiter.

Faptul că Jupiter acţionează şi ca un scut este însă întărit de astronomi de la Universitatea din Queensland şi laboratoarele NASA. Jonti Horner, unul dintre cei care ia apărarea gigantului gazos din sistemul nostru spune că este incontestabil faptul că ”Jupiter opreşte lucruri care ameninţă Pămîntul şi le îndepărtează, eliberând spaţiul din apropierea planetei noastre”.

”Pentru a vedea care efect este mai important - şi a determina dacă Jupiter este un prieten sau un inamic - avem nevoie de examinări îndelungate” a încheiat Horner.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările