ISON - cometa care a dispărut după Soare. Corpul ceresc deţinea secretele formării Universului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astronomii au urmărit cu sufletul la gură trecerea cometei ISON pe lângă Soare. Ei ar fi aflat mai multe despre Univers dacă Soarele nu ar fi distrus cometa. Deşi se părea că ISON va deveni amintire, acum speranţele au crescut.

Cometa ISON a trecut pe lângă Soare aseară şi a fost declarată moartă, deoarece nu a mai apărut de după Soare, lumina ei disipându-se. "Nu credem că a supravieţuit pentru că nu vedem decât praf", a declarat NASA, potrivit "The Independent".

Dacă ISON ar fi supravieţuit, ar fi putut fi studiată mai departe de oameni, iar în luna decembrie s-ar fi apropiat de Pământ şi ar fi fost foarte luminoasă. Mulţi astronomi spun că ar fi fost una dintre cele mai luminoase din ultimul secol. De asemenea, specialiştii au crezut că datorită mărimii ei (2 kilometri) va trece cu bine pe lângă Soare.

Aparent, ISON mai există, dar astronomii trebuie să studieze cu atenţie. Deşi nu a mai reapărut de după Soare, specialiştii au observat o lumină mai mică, ceea ce se crede a fi o bucată din cometă. Dacă ISON a rezistat temperaturilor de 2.700 de grade Celsius, astronomii nu vor putea afla decât după mai multe cercetări.

Cercetătorul Karl Battams nu crede că ISON a supravieţuit, iar Phil Plait, un astronom britanic, este de aceeaşi părere. Alex Young, un fizician de la NASA, a declarat că vor mai trece câteva ore până când vor putea confirma soarta cometei, dar nu este foarte optimist.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite