T. Brumărescu trebuia să se nască în America. Atunci ar fi luat o altă cale (ing. N. Petrescu, autorul articolului din publicaţia menţionată mai sus).
Regrete, sugestii, opinii pertinente sau exerciţii de istorie contrafactuală se exprimau şi în presa interbelică. Acum 90 de ani, Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor îl evoca printr-o prezentare a carierei sale de inventator de până atunci. De menţionat că reuşitele lui Brumărescu erau celebrate de fiecare dată în paginile publicaţiei.
 
Încă din adolescenţă a dat dovadă de un spirit întreprinzător: confecţiona fel şi fel de obiecte şi le vindea. Astfel a strâns bani pentru a ajunge la Paris în anul 1900, când se desfăşura istorica expoziţie universală.  
 

Iniţial s-a făcut cunoscut  cu o chibritelniţă, invenţie vândută la Paris. La începutul secolului XX inventa soneria fără fir 

Cu toată lipsa de mijloace atât ale inventatorilor cât şi ale statului, ţara noastră, bogată în inteligenţe, e plină de inventatori.

Până la război, este supus vicisitudinilor destinului. Mai întâi este escrocat de un antreprenor din Viena, care încasa bani de pe urma invenţiilor sale. Revenit în ţară, este îndepărtat din funcţia de director al Societăţii de Patronaj din Bucureşti prin care îşi propunea să ajute copii săraci de la sate, îndrumaţi să înveţe o meserie şi chiar să devină mici antreprenori, întorşi în localităţile de baştină. 

Se va reprofila: de la confecţionarea de obiecte de uz casnic şi industrial trece la domenii ştiinţifice mai înalte, cum ar fi aviaţia. În anul 1909 obţine brevet pentru un aeroplan, dar ministerul de război de atunci îi refuză subvenţionarea achiziţionării unui motor. Timp de doi ani se chinuie să obţină finanţare de la persoane private. 

Decolarea din mai 1911, de pe platoul Cotrocenilor, se va solda însă cu un eşec. Se va consola cu inventarea cuplajului automat pentru vagoanele de tren. În 1913, francezii sunt uimiţi de sistemul său de salvare imaginat pentru submarine. Şirul invenţiilor este întrerupt în august 1916, odată cu mobilizarea în război. La final, se întoarce şi îşi găseşte casa distrusă. Este nevoit să o ia de la zero, fără niciun sprijin din partea statului român, care nu găsea nici atunci o prioritate în cercetarea ştiinţifică. 

Poate mai puţin protejat de zeiţa Fortuna decât Vuia, Vlaicu sau Coandă, Dumitru Brumărescu a reprezentat un izvor nesecat de energie, sacrificată pe altarul inovării.