Imagini inedite. Sonda japoneză Hayabusa2 a reuşit să ajungă pe un asteroid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sonda japoneză Hayabusa2 a aterizat pentru a doua oară pe un asteroid numit Ryugu, iar Agenţia Japoneză de Explorare a Spaţiului a făcut publice mai multe imagini trimise de cele două camere de la bord, relatează Space.com şi AFP.

Asolizarea pe distantul asteroid Ryugu a fost reuşită pe 10 iulie, iar sonda japoneză a cules mai multe materiale de sub suprafaţa acestuia. Momentul face parte dintr-o misiune mai largă, care urmăreşte lămurirea mai multor aspecte ale originii sistemului solar. 

”Am recoltat un fragment din istoria sistemului solar”, a declarat Yuichi Tsuda, managerul proiectului Hayabusa2. ”Nimeni nu a recoltat până acum material de sub suprafaţa unui corp celest aflat mai departe de Lună. Noi am făcut şi am reuşit o premieră mondială”, a continuat acesta.

Imagine indisponibilă

Personalul misiunii a petrecut mai multe ore de controlarea atentă a sondei pentru a reuşi aterizarea şi începerea recoltării de probe. Procesul este unul complex, notează Space.com. Sonda coboară pe suprafaţa asteroidului, apoi trage un glonţ făcut din tantal – un metal care nu se găseşte pe asteroid, putând fi astfel ignorat în cadrul analizei -, iar fragmentele rezultate din explozie sunt colectate.

Imagine indisponibilă

”Asolizarea fost mai mult decât perfectă – 1000 de puncte din 100”, a declarat directorul de cercetare al programului, Takasi Kubota. ”Sonda s-a mişcat fără nicio problemă, iar pregătirile echipei noastre au fost perfecte”.

Imagine indisponibilă
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite