„Grafenul alb“ este un material minune care ar putea rezolva problema poluării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poluarea ar putea fi oprită cu un nou nanomaterial. FOTO ocean.si.edu
Poluarea ar putea fi oprită cu un nou nanomaterial. FOTO ocean.si.edu

„Grafenul alb“ se poate dovedi una dintre cele mai mari invenţii ale acestui secol. Cercetătorii au descoperit de curând că acest nanomaterial are proprietăţi speciale în ceea ce priveşte absorbţia de materiale poluante, dar nu face doar asta, ci poate fi curăţat şi refolosit.

Grafenul clasic, cel în care Uniunea Europeană investeşte un miliard de euro, este din carbon şi dintr-un singur strat de atomi. „Grafenul alb“ diferă puţin şi nu este chiar grafen, dar a fost supranumit astfel. În fapt, este nitrură de bor (BN) şi aparţine clasei nanomaterialelor, scrie BBC. Ce-l face special este capacitatea de a absorbi poluanţi, putând fi refolosit de fiecare dată.

Mai multe despre grafen: De ce a dat Comisia Europeană un miliard de euro pentru studierea materialului minune, grafenul?

Acest grafen alb a fost gândit iniţial pentru folosire în produse electronice, dar recent s-a descoperit că are alte calităţi mai potrivite umanităţii. Absoarbe foarte multe tipuri de poluanţi organici, cum ar fi petrolul, dar poate fi curăţat uşor şi folosit şi altă dată. Secretul acestui material rezidă în structura sa poroasă care îi permite să aibă o eficienţă atât de ridicată.

image

Acest nanomaterial este creat din fâşii de atomi înlănţuite într-un mod similar grafenului obişnuit. Pudra care se obţine poate absorbi antigel (etilen glicol) de până la 33 de ori greutatea sa şi petrol poate absorbi de până la de 29 de ori greutatea sa. Chiar şi aşa, saturată, pudra pluteşte deasupra apei, astfel că este uşor de adunat şi poluarea este înlăturată. 

„Datele strânse până acum sunt într-adevăr excelente şi impresionante. Întrebarea esenţială este dacă acest material va ajunge să fie folosit pentru a remedia", a declarat pentru BBC Francesco Stellacci de la EPFL din Elveţia. „Cred că în final nu performanţa sa îl va face un material de folosit, ci costul şi scalabilitatea", a completat acesta.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite