Gheaţa lunară ar putea fi combustibilul care să asigure sustenabilitatea coloniilor spaţiale

Gheaţa lunară ar putea fi combustibilul care să asigure sustenabilitatea coloniilor spaţiale

FOTO via EPA (Alexander Gerst)

Dacă secolul 20 se poate caracteriza prin cele două mari conflicte mondiale şi prin cursa spaţială care a avut loc în a doua jumătate a acestuia, secolul 21 se îndreaptă cu paşi uşori, dar siguri, către întemeierea de colonii spaţiale şi „excursii” extraplanetare care vor deveni, foarte probabil, accesibile unui spectru mai larg de oameni. Cheia este răbdarea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii de ştiinţă din SUA au publicat un studiu în care se explică fenomenul de „cratere lunare cu apă în stare solidă”, un lucru care părea imposibil până acum câţiva ani, însă care a fost descoperit datorită cercetării meticuloase a satelitului nostru natural, cu ajutorul sondelor lansate de NASA şi de Agenţia Spaţială Indiană.

În plus, Luna poate fi minată pentru obţinerea apei, după cum a explicat doctorul Leslie Gersch pentru Business Insider. De asemenea, este şi mai important potenţialul de combustibil al apei găsite pe satelit, care ar putea pune bazele unei întregi economii spaţiale şi care ar putea asigura sustenabilitatea unei colonii extraplanetare.

Apa, în esenţa ei, ar putea fi divizată chimic şi descompusă atomic pentru a putea fi transformată într-un soi de combustibil derivat din hidrogen şi oxigen. Chiar dacă studiul nu a stabilit cu exactitate adâncimea la care se află depozitele de gheaţă, primele semnale sunt optimiste.

Problema principală este, însă, extracţia acesteia. Pentru ca ea să fie menţinută într-un stadiu utilizabil, trebuie transportată într-un mediu controlat, izolat, odată ce este scoasă la suprafaţă. Dacă ar fi expusă la vid, gheaţa s-ar dizvolva şi s-ar transforma instant într-un nor gazos care s-ar pierde în spaţiul cosmic.

Rămâne de văzut cum vor fi gestionate diversele probleme operaţionale ale coloniilor spaţiale ale viitorului, însă, odată cu găsirea unor noi soluţii, omenirea va avea şansa unui viitor asigurat, în care nu vom mai depinde de starea de„sănătate” a Pământului.

 

citeste totul despre: