Gena tinereţii descoperită de cercetători, un pas înainte în studierea îmbătrânirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele unui studiu recent oferă informaţii despre diferenţa între vârsta pe care un om pare să o aibă şi cea reală.

Cercetători Unilever, în colaborare cu Erasmus MC University Medical Centre Rotterdam şi cu alţi parteneri, au făcut descoperirea în urma unui amplu studiu asupra îmbătrânirii. Oamenii de ştiinţă speră ca prin descoperirea secretelor care îi fac pe unii oameni să pară mai tineri să ajungă la noi descoperiri în acest domeniu, conform comunicatului remis „Adevărul“.

În timpul studiului, peste 4.000 de persoane au fost evaluate prin intermediul fotografiilor feţei, ceea ce a condus la peste 100.000 de evaluări ale vârstei percepute (cât de bătrâni păreau). Apoi, echipa a examinat peste opt milioane de variante ale ADN-ului participanţilor la studiu cu scopul de a investiga dacă există o diferenţă între cele două categorii: cei care sunt percepuţi ca fiind mai tineri decât sunt, de fapt, şi cei percepuţi drept mai bătrâni.

Studiul a demonstrat că posesorii unei forme a genei numite MC1R arată cu doi ani mai în vârstă decât cei cu o formă diferită a genei. În imaginea de mai jos se poate observa impactul îmbătrânirii asupra trăsăturilor feţei asa cum este ilustrat de chipul a 12 femei cu vârsta de 47 ani (partea dreaptă a feţei) şi a 12 femei cu vârsta de 70 ani. Îmbătrânirea afectează pielea prin apariţia ridurilor, a pigmentării neuniforme şi afectează trăsăturile faciale prin dimensiunea buzelor şi apariţia pliurilor din jurul buzelor. Astfel, unii oameni par mai tineri decât sunt de fapt, iar alţii mai bătrâni.

image

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite