Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii s-a micşorat. Ce spun cercetătorii

Gaura din
stratul de ozon de deasupra Antarcticii s-a micşorat. Ce spun cercetătorii

foto captură youtube

Stratul de ozon de deasupra Antarcticii necesită supraveghere continuă, este mesajul Dr. Jonathan Shanklin, unul dintre cercetătorii care au analizat prima dată subţierea stratului de ozon în anii '80, relatează BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ozonul absoarbe lumina ultravioletă emisă de Soare, protejând oamenii, plantele şi animalele de radiaţiile care pot provoca arsuri şi cancer.

În acest an, gaura din stratosferă, aflat[ deasupra continentului alb, este mai mică decât a fost în ultimele trei decenii.

Dr. Jonathan Shanklin a spus că această informaţie este binevenită.

Îmbunătăţirea nivelului stratului de ozon se poate datora unui fenomen neaşteptat de încălzire a temperaturii la mari altitudini, dar care se poate întâmpla ocazional.

„Ar fi pripit dacă am spune că problema stratului de ozon este rezolvată, pentru că nu e aşa. Pentru a putea privi la ameninţările globale ne trebuie o analiză pe termen lung.” a spus Dr. Shanklin.

Dr Shanklin, Joe Farman şi Brian Gardiner au fost primii care au descoperit subţierea stratului de ozon de deasupra Antarcticii, în 1985. Descoperirea a făcut doar să confirme unele teorii ale altor cercetători şi a dus la stabilirea Protocolului de la Montreal.

Tratatul internaţional a fost conceput pentru a proteja stratul de ozon prin oprirea treptată a producţiei mai multor substanţe considerate responsabile pentru distrugerea sa precum cele care conţineau clor şi brom şi care erau folosite ca agenţi frigorifici, agenţi de curăţare sau combustibili pentru aparate de aer condiţionat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: