FOTO Primul hotel de lux din spaţiu se lansează pe orbita Pământului în 2021. Cât costă un sejur de două săptămâni

FOTO Primul hotel de lux din spaţiu se lansează pe orbita Pământului în 2021. Cât costă un sejur de două săptămâni

FOTO via Orion Span

Trăim vremuri interesante, în care călătoria în spaţiu devine din ce în ce mai accesibilă. După ce Elon Musk a demonstrat tuturor că se poate ajunge pe orbita Pământului semnificativ mai ieftin decât în cazul lansărilor de acum 30-40 de ani, din ce în ce mai multe companii private pleacă în cucerirea spaţiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania Orion Span, bazată în Statele Unite ale Americii, a anunţat că va lansa pe orbita terestră un hotel de lux numit Aurora. Camerele în care vor locui turiştii sunt net superioare celor de pe Staţia Spaţială Internaţională, iar costul unei astfel de excursii este semnificativ mai redus decât cel propus de competititori.

Staţia Spaţială Hotel Aurora va fi lansată pe orbită în anul 2021, conform declaraţiilor CEO-ului Orion Span, Frank Bunger. Acesta a spus că pasagerii vor experimenta viaţa de astronaut timp de două săptămâni şi vor putea chiar şi să experimenteze ştiinţific cultivarea de legume în spaţiu, pe care le vor putea lua cu ei acasă, apoi, ca un suvenir.

Aurora va putea găzdui şase persoane în acelaşi timp, care vor avea de ales între diferite activităţi în timpul şederii lor pe orbită. În plus, hotelul are şi o cameră de jocuri în realitate virtuală denumită ”Holodeck”, după seria Star Trek. Pentru a putea petrece două săptămâni în spaţiu, fiecare pasager va trebui să scoată din buzunar 9,5 milioane de dolari.

Compartimentare Aurora // FOTO via Orion Span

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: