FOTO Asteroidul din Ajunul Crăciunului. Un „bolovan“ spaţial trece joi pe lângă Terra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: NASA/JPL-Caltech/GSSR
FOTO: NASA/JPL-Caltech/GSSR

Un asteroid de cel puţin 1.100 metri lungime trece joi, în Ajunul Crăciunului, pe lângă Terra, la o distanţă de 11 milioane de kilometri, potrivit Agenţiei spaţiale nord-americane. Specialiştii de la Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA (JPL,n.r.) din Pasadena, California, au generat o serie de imagini de înaltă rezoluţie ale obiectului spaţial, utilizând antena de 70 de metri din Goldstone, California, parte a Deep Space Network.

Radarul spaţial a obţinut imaginile în perioada 17-22 decembrie, când asteroidul 2003 SD220 se afla la 12 milioane de kilometri de Pământ.

„Imaginile radar arată că asteroidul 2003 SD220 are o formă foarte alungită şi are cel puţin 1.100 de metri lungime. Datele obţinute în timpul acestei treceri a asteroidului (pe lângă Terra, n.r.) ne vor ajuta la planificarea obţinerii de imagini şi date când se va apropia din nou de Pământ, mai mult de această dată, în anul 2018“, a declarat Lance Benner, specialist din cadrul JPL în domeniul cercetării asteroizilor.

Peste trei ani, asteroidul care trece în Ajunul Crăciunului pe lângă Terra se va apropia din nou de planeta noastră, dar la o distanţă chiar mai mică, de 2,8 milioane de kilometri. Vizita din 2018 va marca cea mai mică distanţă la care se va apropia acest asteroid de Terra până în 2070, când cercetătorii au calculat ca 2003 SD220 se va apropia la 2,7 milioane de kilometri de Pământ.

„Nu există niciun motiv de îngrijorare referitor la trecerea asteroidului 2003 SD220 pe lângă Terra în Ajunul Crăciunului.  Acest obiect se va apropia de Moş Crăciun şi cei opt reni ai săi la o distanţă egală cu de 28 de ori distanţa de la Pământ la Lună“, a declarat Paul Chodas, cercetător în cadrul NASA.

Tehnologia radar a fost utilizată pentru observarea a sute de asteroizi. Când aceste rămăşite primitive din tinereţea Sistemului Solar trec relativ aproape de Terra, radarul este o tehnologie foarte puternică din punct de vedere a studierii formei, mărimii, rotaţiei, detaliilor de suprafaţă (relief) şi pentru îmbunătăţirea modului de calcul al orbitei asteroizilor.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite