Festivalul ştiinţei de la Bucureşti începe mâine: de la camere foto de epocă la experimente pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de mâine şi până duminică, 29 septembrie, la Bucureşti se desfăşoară Bucharest Science Festival, un eveniment destinat copiilor şi tinerilor pasionaţi de ştiinţă.

Festivalul ştiinţelor de la Bucureşti se deschide mâine, cu o serie de evenimente permanente, dar şi cu o serie de conferinţe în fiecare seară. De exemplu, mâine de la 12.00 la 18.30 puteţi vizita Expoziţia Interactivă pentru copii Xperiment! - Omul şi Viaţa, la Institutul Francez din Bulevardul Dacia, nr. 77. Aceasta va fi deschisă în fiecare zi de miercuri până sâmbătă, iar programul poate fi găsit la acest link,.

La Muzeul Naţional de Istorie de pe Calea Victoriei vă aşteaptă o expoziţie care se anunţă extrem de interesantă: O privire spre tehnologia trecutului. Vor fi expuse truse de farmacie de acum 400 de ani sau trusa de cercetare a lui Grigore Antipa. De asemenea, va exista o colecţie de aparate fotografice de epocă. Expoziţia este deschisă de miercuri până duminică, de la 10 la 18.

În prima zi a Bucharest Science Festival există şi o conferinţă la Institutul Francez: Evoluţia observaţiei astronomice: de la ochiul liber la telescoapele gigantice ale viitorului, iar la Librăria Humanitas de la Cişmigiu există o discuţie pe tema „Puterea numerelor: incursiune în lumea matematicii".

În fiecare zi vor există proiecţii de filme documentare la Cinema Studio, pe bulevardul Magheru. Proiecţiile au loc de la ora 8 dimineaţa şi durează până la 9.30. Mâine, primul film este "Semnele timpului" - despre începuturile civilizaţiei din Mesopotamia.

Bucharest Science Festival este organizat de către Asociaţia Secular-Umanistă din România, împreună cu Centrul de cursuri pentru părinţi Parentime.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite