Experiment unic în România – 35,3 de kilometri deasupra Pământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Ştiinţă&Tehnică
Echipa Ştiinţă&Tehnică

Astăzi, Ştiinţă&Tehnică celebrează doi ani de la realizarea cu succes a unui experiment unic în România– Stratospherium 2011. Pe 15 octombrie 2011, în urmă cu doi ani, revista Ştiinţă&Tehnică a realizat un experiment inedit în România, lansând cu succes un balon de înaltă altitudine, la graniţa dintre atmosferă şi spaţiul cosmic, stabilind un nou record est-european (35.304 m).

35 de kilometri nu e o distanţă mare. E de la Piaţa Unirii, adică din centrul Bucureştiului, până la Ciolpani sau de la Constanţa până la Neptun. Pe bicicletă, e un drum de o oră, iar cu maşina poate fi făcut şi în 15 minute. Cu alte cuvinte, e o distanţă mică, rezonabilă. Aceste calcule sunt veridice în spaţiu bidimensional. Ce se întâmplă, însă, dacă introducem o a treia dimensiune? Adică dacă o luăm în sus? 

Cât durează şi mai ales cum realizăm un drum de 35 km în sus, în stratosferă? Lucrurile se complică, iar distanţa de „numai” 35 de kilometri, drum de o oră cu bicicleta la sol, îi devine inaccesibilă omului fără navetă spaţială în parcare. Nu ne-am suit în rachetă pentru a atinge altitudinea aceasta, în schimb ne-am folosit de o lege găsită de Arhimede acum mai bine de 2.200 de ani!

La prima vedere, e simplu. Cumperi un balon meteorologic de mare altitudine, îi legi de gât o cutie în care pui două aparate foto-video şi îi dai drumul în aer, căci se ridică singur! Floare la ureche! Însă treburile sunt ceva mai complicate!

Primul lucru pe care l-am făcut a fost studiul balonului. Cât de mare trebuie să fie pentru a depăşi altitudinea de 35 km, câtă încărcătură utilă poate ridica de la sol, cu ce poate fi umflat şi cum trebuie manevrat.

Pentru ca totul să capete sens, trebuie simulată cu cât mai multă precizie traiectoria balonului. Trebuie ales cu grijă un loc de ridicare şi trebuie găsită o fereastră de lansare cu atmosferă calmă, pentru ca balonul să nu depăşească, dus de vânt, teritoriul României! Suntem deja în tranşee, iar lucrurile, din punct de vedere logistic, se complică.

Citeşte mai mult pe site-ul revistei Ştiinţă&Tehnică

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite