Atac la cianură! Soluţie ecologică românească pentru Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii români dezvoltă o soluţie ingenioasă pentru extragerea aurului de la Roşia Montană printr-o tehnologie ecologică, prietenoasă cu mediul, care nu implică în niciun fel utilizarea cianurilor.

Ce înseamnă fragmentarea selectivă a rocilor?

Cercetarea privind fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune şi mare putere a început la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică în urmă cu trei ani, după ce patru oamenii de ştiinţă români entuziaşti, specialişti în laboratorul de înaltă tensiune, au descoperit noi informaţii şi studii în legătură cu diversele tendinţele de dezvoltare pe plan internaţional. Ideea în sine nu le aparţine.

„Să ne închipuim că avem un conglomerat mineral, un bolovan de dimensiunile unui pepene”, exemplifică Mihai Bădic. „Să spunem că acest conglomerat provine din Africa de Sud şi conţine diamante de felurite dimensiuni înglobate în bolovan împreună cu alte componente. Să spargi bolovanul cu ciocanul şi să cauţi bucăţile de diamant este o muncă meticuloasă care consumă foarte mult timp”, continuă cercetătorul român.

„În cazul fragmentării selective, bolovanul se aşază într-un container de inox, în mediu lichid dielectric, care poate fi şi apa, şi se procesează cu ajutorul unor trenuri de impulsuri (impulsuri repetate de înaltă tensiune şi mare putere) cu o serie de caracteristici speciale, printre care o pantă de creştere situată sub 500 de nanosecunde. Aceste impulsuri trebuie adaptate ca formă şi valori la diversele minereuri pe care le căutăm. După procesarea bolovanului prin trenurile de impulsuri, obţinem o grămadă de nisip pietriş alcătuit din componentele elementare destructurate, perfect separate între ele. Fragmentarea acţionează progresiv şi, din punct de vedere teoretic, poate ajunge la orice nivel, inclusiv cel nanometric. Apoi, după impulsuri, pe acest nisip pietriş, în funcţie de componenta pe care dorim să o extragem din el, se aplică una sau mai multe metode de separare: gravimetrice, cu lichide magnetice sau electrodinamice – acestea din urmă, de exemplu, atrag doar elementele conductoare, adică metalele.”

Prin metoda electrodinamică se poate obţine aur, argint, wolfram, oxid de aluminiu etc. Apoi, dacă de exemplu ne interesează doar aurul, cum este cazul la Roşia Montană, pe selecţia de metale se poate aplica metoda gravimetrică, care separă acest metal de restul. Interesant la fragmentarea selectivă este faptul că, spre deosebire de cianurare, păstrează toate metalele rare, folosite în diverse tehnologii – iar conform Institului Geologic al României, pe buletinele de analiză de la Roşia Montană se poate observa că o parte a acestor metale rare şi foarte valoroase se găsesc în procentaje chiar mai ridicate decât aurul. 

Fiecare dintre aceste metale rare se poate extrage separat, astfel nimic nu se pierde.

Citiţi mai multe pe site-ul revistei Ştiinţă şi Tehnică. 

Click pe poză pentru articolul complet. 

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite