Este viaţa pe Pământ de origine extraterestră? Microbii din spaţiu ar fi creat viaţa pe Terra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaţa de pe Pământ observată din spaţiu FOTO Shutterstock
Viaţa de pe Pământ observată din spaţiu FOTO Shutterstock

Dacă microorganismele ar supravieţui unei călătorii prin spaţiu înăuntrul unor meteoriţi, se pune întrebarea dacă ar putea viaţa de pe Pământ să fie transferată pe planete din alte sisteme solare sau chiar vice-versa. Un nou studiu demonstrează că această posibilitate este chiar mai mare decât s-au gândit vreodată oamenii de ştiinţă.

Folosind simulările computerizate, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Princeton, Universitatea Arizona şi Centrul de Astrobiologie din Spania au concluzionat că Pământul ar fi schimbat roci de mii de miliarde de ori cu planetele din alte sisteme planetare în timpul fazei embrionare a sistemului solar, relatează „National Geographic“.

La acel moment, acum câteva miliarde de ani, Soarele era o îngrămădire de stele, iar Pământul şi sistemele planetare din apropiere se aflau sub bombardamentul meteoriţilor, a declarat astrofizicianul Amaya Moro-Martin.

Oamenii de ştiinţă au luat în calcul şi posibilitatea ca meteoriţii să „evadeze“ din sistemul nostru solar şi să aterizeze pe o planetă terestră din alt sistem, dar au concluzionat că şansele erau destul de mici din cauza vitezei obiectelor implicate.

„Toată lumea a bănuit că rocile ar fi propulsate atât de rapid, încât nu ar putea fi capturate de următoarea stea. Ele ar fi trecut chiar pe lângă“, a specificat liderul studiului, Edward Belbruno, un matematician de la Princeton.

Roci spaţiale care se „furişează“ pe stele

Acum a fost luat în calcul un nou scenariu, care implică existenţa unui proces de viteză scăzută, numit transferul lent.

Când au vizualizat totul în viteze mult mai mici, de aproape 100 de metri pe secundă, împreună cu alţi factori, cercetătorii au descoperit un caz puternic de litopanspermie – idea că materialul biologic se poate răspândi prin intermediul bucăţilor de rocă planetară aruncate în spaţiu de coliziuni.

„Ideea noastră constă în faptul că în loc să părăsească Pământul rapid, aceste fragmente se desfăşoară lent şi se strecoară spre steaua următoare“, a menţionat Belbruno, care a demonstrat principiile transferului lent în 1991 cu o sondă japoneză ce a încercat să pătrundă pe orbita Lunii.

Oare viaţa de pe Pământ a venit de pe o altă planetă?

Rocile s-au strecurat în sistemul nostru solar: un număr de meteoriţi găsiţi pe Pământ îşi au originea pe planeta Marte, iar alţii provin de pe Lună. Acest model nou deschide oportunitatea unor largi cantităţi de rocă să fie schimbate între diferite sisteme planetare.

Conform primului scenariu al transferului lent, 12 din 10.000 de roci aruncate de sistemul nostru solar ar putea fi atrase de forţa de gravitaţie a planetelor îm jurul cărora ajungeau. Simulările anterioare au estimat şansele la aproape una într-un milion.

Teoria ia în calcul şi posibilitatea ca roci purtătoare de viaţă să „însămânţeze“ alte lumi în anumite condiţii. Totuşi, microorganismele ar trebui să supravieţuiască unei călătorii pline de evenimente: „Radiaţiile ultraviolete şi razele cosmice efectiv le-ar prăji“, a precizat Moro-Martin pentru „National Geographic“.

Cu cât este mai mare roca, însă, cu atât sunt mai mari şansele ca formele de viaţă să se ascundă suficient timp pentru a supravieţui unei călătorii interstelare, a mai adăugat ea. Chiar dacă se presupune că viaţa pe Pământ a început aici, posibilitatea că s-ar fi putut răspândi în alte lumi prin transfer lent lasă deschis şi scenariul opus.

„Este posibil ca procesul reversibil să fie adevărat, şi viaţa pe Pământ să fi fost implementată din alte locuri“, a mai spus Moro-Martin. „Mecanismul operează în ambele sensuri. Ştiind cât de multe sisteme extrasolare există în Univers şi cât de variate sunt, acest lucru deschide o nouă gamă de posibilităţi la care să visăm.“

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite