Despre copiii din Bucureşti sau cum a fost la Sci+Fi Fest

Evenimentele de popularizare a ştiinţei sunt nişte momente extrem de prielnice ca să vezi cum se dezvoltă/involuează societatea. Sâmbăta care tocmai a trecut a avut loc la ParkLake Shopping Center a treia ediţie a Sci+Fi Fest, organizată de comunitatea Ştiinţă&Tehnică, ocazie cu care am interacţionat personal cu câteva mii de copii şi părinţi. Concluziile au fost următoarele:

Poporul român are nevoie DISPERATĂ de educaţie

Din păcate, un procent prea mic de părinţi conştientizează şi fac ceva în aceasta direcţie. De ce nu sunt mai mulţi care fac? Din cauza priorităţilor, din cauza prostiei, din cauza vieţii haotice la care suntem supuşi, în care lucrurile accelerează nebuneşte şi nu mai avem timp să gândim, să respirăm, să ne bucurăm de micile plăceri ale vieţii. Această goană nebună se vede peste tot.

Copiii sunt mult mai interesaţi în ştiinţă decât adulţii

Ei vin, pun întrebări, se minunează, ating cu mânuţele lor, vor să experimenteze. Mă doare sufletul când merg la British National Museum si Museum of Science în Londra, unde intrarea e gratuită şi sunt puhoaie de copii, veniţi cu şcoala şi experimentează fizică, chimie, mecanică, optică, etc. La noi, muzeele sunt goale, pentru că şcolile de stat NU vin cu copiii decât în cadrul Săptămânii Altfel, dar şi atunci puţin.

Se vede jertfa părinţilor în a dori să le ofere copiilor un viitor mai bun

Cumpărau cărţoiul ”Fizica Repovestită” a fizicianului Cristian Presură, care nu este foarte ieftină, dar e foarte educativă. Cumpărau tot felul de cursuri (de robotică, de STEM, de ce vreţi Dvs.). Plăteau ca să experimenteze, să înveţe prin joacă. Plăteau inclusiv cu sănătatea, pentru că a fost un soare foarte puternic. Sau plăteau cu timp şi motorină: au fost copii care au venit din alte judeţe special pentru acest eveniment. Şi nu e prima dată când vedem asta.

Pentru copii, întâlnirea cu ”Greuceni” ai ştiinţei înseamnă enorm pentru viitorul lor

Asta e un lucru pe care l-am văzut în ultimii 20 de ani, de când suntem implicaţi in activităţi educaţionale pentru întrega ţară. Am filmat 130+ personalităţi (ambasadori, directori de companii, intelectuali, artişti, diplomaţi, etc, etc.). Aproape toţi mi-au spus că la un moment dat în viaţa lor au avut un moment de cotitură, de epifanie, în care s-au întâlnit cu o personalitate, care le-a influenţat dramatic viitorul prin inspiraţia pe care le-a dat-o în acele câteva minute.

Nu ştiu dacă ştiţi, dar când te vezi faţa în faţa cu oameni precum Alexandru Mironov sau Cristian Presură, când îi asculţi puţin, ai sentimentul că ţi se deschide creierul, că ajungi la următorul nivel. Iar asta îţi schimbă destinul. Sau, vorbiţi cu Marian Naiman, preşedintele Astroclubului Bucureşti – domnul ciudat zâmbăreţ la costum gri (când sunt căldurile astea infiorătoare), care îl poartă din respect pentru copii, să le insufle dragostea de astronomie, ştiinţă, meteoriţi, spaţiu interstelar. Sau Cristian Român, editor senior la revista Ştiinţă&Tehnică, cea mai veche publicaţie de ştiinţă din România (de 70 de ani). Au fost atât de mulţi expozanţi care au venit din dragoste pentru ştiinţă şi au plătit bani grei pentru organizare, transport, oameni, etc. Ei sunt cei care merită aplauzele voastre, pentru că ei vor să crească această ţară prin educaţie. Echipa Atlantykron (cu cea mai tare tabără de ştiinţă din România), Robofun (cu Arduino, printere 3D, învăţatul electricităţii, Măgurele Science Park (viitorul nostru pol ştiinţific din România), multiplele institute de pe platforma Măgurele, universităţile româneşti şi mulţi, mulţi alţii.

Părinţii, de foarte multe ori, îşi abandonează copiii în faţa jocurilor care le omoară creierul

Brawl Stars, Fortnite, Clash Royale, Clash of Clans şi lista continuă.

Sunt ca un cancer mental, care îi transformă pe copii în nişte zombie, care generează o presiune socială negativă, care generează şi mai multă astfel de joacă cu valoare adăugată zero.

Am vorbit cu o mămică care abandonase lupta. Mi-a spus că are 2 fete în clasele I-IV, care stau tot timpul pe telefon. Şi când i-am zis: ”Doamnă, dar de ce nu le luaţi telefoanele? De ce nu le restricţionaţi timpul? Până la urmă, Dvs sunteţi mai mare ca ele:)”, ea se uită la mine cu o privire pierdută şi-mi spune: ”Ce, credeţi că nu am încercat? Ştiţi ce fac? Ambele iau foarfecele şi se apucă să taie tot prin casă! Şi asta se întâmplă de fiecare dată. Le-am pierdut.”

Să-ţi abandonezi copilul în faţa ecranelor este un fapt de mare inconştienţă, foarte asemănător cu părinţii care nu îşi vaccinează copii. Copiii care provin din medii ocrotite nu mai beneficiază de imunitatea turmei. Evident că la şcoală, tot ce vorbesc copiii ”virusaţi” sunt fix acele jocuri. Iar copiii care vor să vorbească despre ştiinţă, despre concepte, despre idei, sunt consideraţi nişte paria, nişte ciudaţi. Evident că presiunea socială îi va face pe copiii care altfel au o şansă să se dezvolte, să involueze, vrând şi ei să fie acceptaţi în gaşca copiilor scăpaţi de sub orice control parental.

Copiii din România au nevoie de şanse cât mai mari în viaţă. Ajutaţi-i să evolueze. Puneţi-i în contact cu oameni faini, cu experimente faine, cu educaţie prin joacă. Duceţi-i la muzee unde pot să experimenteze lucruri. Asiguraţi-le anturaj corect.

Noi, ciudaţii pasionaţi de ştiinţă şi educaţie prin joacă, ne unim să vă ajutăm. Vă aşteptăm la jumătatea drumului. Cealaltă jumătate din drum trebuie să o parcurgeţi Dvs.. :)